Aladin și lampa fermecată

Trăia odinioară un croitor sărman, care avea un fiu pe nume Aladin, un băiat nepăsător și trândav, ce nu făcea altceva decât să se joace toată ziulica pe ulițe cu băieți fără căpătâi ca el. Acest lucru l-a amărât atât de mult pe tatăl său, încât a murit; și totuși, în ciuda lacrimilor și rugăminților mamei sale, Aladin nu s-a îndreptat. Într-o zi, pe când se juca pe ulițe ca de obicei, un străin l-a întrebat câți ani are și dacă nu cumva era fiul croitorului Mustafa.

There once lived a poor tailor, who had a son called Aladdin, a careless, idle boy who would do nothing but play all day long in the streets with little idle boys like himself. This so grieved the father that he died; yet, in spite of his mother’s tears and prayers, Aladdin did not mend his ways. One day, when he was playing in the streets as usual, a stranger asked him his age, and if he were not the son of Mustapha the tailor.

„Eu sunt, domnule”, răspunse Aladin; „dar a murit de multă vreme.”

“I am, sir,” replied Aladdin; “but he died a long while ago.”

Auzind acestea, străinul, care era un vestit vrăjitor african, îi căzu la piept și îl sărută, zicând: „Eu sunt unchiul tău și te-am recunoscut după asemănarea cu fratele meu. Mergi la mama ta și spune-i că vin în ospeție.”

On this the stranger, who was a famous African magician, fell on his neck and kissed him, saying: “I am your uncle, and knew you from your likeness to my brother. Go to your mother and tell her I am coming.”

Aladin alergă acasă și îi povesti mamei sale despre unchiul abia găsit.

Aladdin ran home, and told his mother of his newly found uncle.

„Într-adevăr, copilul meu”, spuse ea, „tatăl tău a avut un frate, dar am crezut întotdeauna că a murit.”

“Indeed, child,” she said, “your father had a brother, but I always thought he was dead.”

Cu toate acestea, pregăti cina și îl îndemnă pe Aladin să-l caute pe unchiul său, care sosi încărcat cu vin și fructe. De îndată ce intră, se aruncă la pământ și sărută locul unde obișnuia să șadă Mustafa, rugând-o pe mama lui Aladin să nu se mire că nu-l mai văzuse până atunci, căci fusese plecat din țară vreme de patruzeci de ani. Apoi se întoarse către Aladin și îl întrebă ce meșteșug are, la care băiatul își lăsă capul în jos, în vreme ce mama lui izbucni în lacrimi. Aflând că Aladin este leneș și nu vrea să învețe nicio meserie, se oferi să-i cumpere o prăvălie și să o umple cu mărfuri. A doua zi îi cumpără lui Aladin un veșmânt ales, îl plimbă prin tot orașul, arătându-i toate minunățiile, iar la căderea nopții îl aduse acasă la mama lui, care a fost nespus de fericită văzându-și fiul atât de chipeș și bine îmbrăcat.

However, she prepared supper, and bade Aladdin seek his uncle, who came laden with wine and fruit. He presently fell down and kissed the place where Mustapha used to sit, bidding Aladdin’s mother not to be surprised at not having seen him before, as he had been forty years out of the country. He then turned to Aladdin, and asked him his trade, at which the boy hung his head, while his mother burst into tears. On learning that Aladdin was idle and would learn no trade, he offered to take a shop for him and stock it with merchandise. Next day he bought Aladdin a fine suit of clothes, and took him all over the city, showing him the sights, and brought him home at nightfall to his mother, who was overjoyed to see her son so fine.

A doua zi, vrăjitorul îl duse pe Aladin în niște grădini minunate, aflate departe de porțile orașului. Se așezară lângă o fântână, iar vrăjitorul scoase din brâu o turtă, pe care o împărți frățește. Merseră apoi mai departe, până când ajunseră aproape de munți. Aladin era atât de ostenit, încât se rugă să se întoarcă, însă vrăjitorul îl amăgi cu povești plăcute și îl făcu să meargă mai departe împotriva voinței lui.

Next day the magician led Aladdin into some beautiful gardens a long way outside the city gates. They sat down by a fountain, and the magician pulled a cake from his girdle, which he divided between them. They then journeyed onwards till they almost reached the mountains. Aladdin was so tired that he begged to go back, but the magician beguiled him with pleasant stories, and led him on in spite of himself.

În cele din urmă, ajunseră la doi munți despărțiți de o vale îngustă.

At last they came to two mountains divided by a narrow valley.

„Nu vom merge mai departe”, zise unchiul cel prefăcut. „Îți voi arăta ceva minunat; numai adună vreascuri în timp ce eu aprind un foc.”

“We will go no farther,” said the false uncle. “I will show you something wonderful; only do you gather up sticks while I kindle a fire.”

Când focul se aprinse, vrăjitorul aruncă peste el o pulbere pe care o avea la el, rostind totodată câteva vorbe vrăjite. Pământul se cutremură puțin și se deschise în fața lor, lăsând să se vadă o piatră pătrată și netedă, cu un inel de alamă la mijloc pentru a putea fi ridicată. Aladin încercă să fugă, dar vrăjitorul îl prinse și îi trase o lovitură care îl doborî la pământ.

When it was lit the magician threw on it a powder he had about him, at the same time saying some magical words. The earth trembled a little and opened in front of them, disclosing a square flat stone with a brass ring in the middle to raise it by. Aladdin tried to run away, but the magician caught him and gave him a blow that knocked him down.