Experimentul doctorului Heidegger

Acel om nespus de ciudat, bătrânul doctor Heidegger, a invitat odinioară patru prieteni venerabili să i se alăture în cabinetul său de lucru.

That very singular man, old Dr. Heidegger, once invited four venerable friends to meet him in his study.

Erau trei domni cu barbă albă — domnul Medbourne, colonelul Killigrew și domnul Gascoigne — și o nobilă doamnă ofilită de ani, pe nume văduva Wycherly.

There were three white-bearded gentlemen, Mr. Medbourne, Colonel Killigrew, and Mr. Gascoigne, and a withered gentlewoman, whose name was the Widow Wycherly.

Erau cu toții niște biete făpturi bătrâne și melancolice, lovite de nefericire în viață, iar cea mai mare urgie a lor era că nu se aflau de multă vreme în morminte.

They were all melancholy old creatures, who had been unfortunate in life, and whose greatest misfortune it was that they were not long ago in their graves.

Domnul Medbourne, în puterea vârstei, fusese un negustor înstărit, dar își pierduse întreaga avere printr-o speculație nebunească, iar acum abia dacă era mai presus de un cerșetor.

Mr. Medbourne, in the vigor of his age, had been a prosperous merchant, but had lost his all by a frantic speculation, and was now little better than a mendicant.

Colonelul Killigrew își irosise cei mai frumoși ani, sănătatea și avuția în goana după plăceri păcătoase, care dăduseră naștere unei sumedenii de suferințe, cum ar fi guta și felurite alte chinuri ale trupului și sufletului.

Colonel Killigrew had wasted his best years, and his health and substance, in the pursuit of sinful pleasures, which had given birth to a brood of pains, such as the gout, and divers other torments of soul and body.

Domnul Gascoigne era un om politic ruinat, un bărbat cu o faimă rea sau, cel puțin, așa fusese până când timpul îl îngropase în uitare față de generația actuală, făcându-l obscur în loc de infam.

Mr. Gascoigne was a ruined politician, a man of evil fame, or at least had been so till time had buried him from the knowledge of the present generation, and made him obscure instead of infamous.

Cât despre văduva Wycherly, gura lumii spune că fusese o mare frumusețe la vremea ei; însă de multă vreme trăia într-o adâncă izolare, din pricina unor povești scandaloase care îi învrăjbiseră pe nobilii orașului împotriva ei.

As for the Widow Wycherly, tradition tells us that she was a great beauty in her day; but, for a long while past, she had lived in deep seclusion, on account of certain scandalous stories which had prejudiced the gentry of the town against her.

Merită menționată împrejurarea că fiecare dintre acești trei bătrâni domni — domnul Medbourne, colonelul Killigrew și domnul Gascoigne — fuseseră în tinerețe îndrăgostiți de văduva Wycherly și chiar se aflaseră cândva la un pas de a-și tăia gâtul unul altuia de dragul ei.

It is a circumstance worth mentioning that each of these three old gentlemen, Mr. Medbourne, Colonel Killigrew, and Mr. Gascoigne, were early lovers of the Widow Wycherly, and had once been on the point of cutting each other’s throats for her sake.

Și, înainte de a merge mai departe, voi lăsa doar să se înțeleagă că doctorul Heidegger și toți cei patru oaspeți ai săi erau uneori socotiți a fi puțin smintiți — cum nu rareori se întâmplă cu oamenii bătrâni, când sunt copleșiți fie de necazurile de față, fie de amintiri amarnice.

And, before proceeding further, I will merely hint that Dr. Heidegger and all his foul guests were sometimes thought to be a little beside themselves,—as is not unfrequently the case with old people, when worried either by present troubles or woful recollections.

„Dragii mei prieteni vechi”, spuse doctorul Heidegger, făcându-le semn să se așeze, „aș dori ajutorul vostru într-unul dintre acele mici experimente cu care mă amuz aici, în cabinetul meu.”

“My dear old friends,” said Dr. Heidegger, motioning them to be seated, “I am desirous of your assistance in one of those little experiments with which I amuse myself here in my study.”

Dacă toate istorisirile ar fi fost adevărate, cabinetul doctorului Heidegger trebuie să fi fost un loc tare ciudat. Era o încăpere întunecoasă, de modă veche, împodobită cu ghirlande de pânze de păianjen și presărată cu un praf străvechi.

If all stories were true, Dr. Heidegger’s study must have been a very curious place. It was a dim, old-fashioned chamber, festooned with cobwebs, and besprinkled with antique dust.

De-a lungul pereților se înălțau câteva biblioteci de stejar, ale căror rafturi inferioare erau ticsite cu șiruri de in-folio uriașe și in-quarto tipărite cu caractere gotice, iar cele superioare cu mici in-duodecimo legate în pergament.

Around the walls stood several oaken bookcases, the lower shelves of which were filled with rows of gigantic folios and black-letter quartos, and the upper with little parchment-covered duodecimos.

Deasupra bibliotecii din mijloc se afla un bust de bronz al lui Hipocrat, cu care, după spusele unor martori, doctorul Heidegger obișnuia să se sfătuiască în toate cazurile anevoioase din practica sa.

Over the central bookcase was a bronze bust of Hippocrates, with which, according to some authorities, Dr. Heidegger was accustomed to hold consultations in all difficult cases of his practice.

În cel mai întunecat ungher al odăii se zărea un dulap înalt și îngust de stejar, cu ușa întredeschisă, înăuntrul căruia se ivea, fantomatic, un schelet.

In the obscurest corner of the room stood a tall and narrow oaken closet, with its door ajar, within which doubtfully appeared a skeleton.