Hans cel norocos

Unii oameni sunt născuți sub o stea norocoasă: tot ce fac sau încearcă să facă le iese bine — tot ce primesc este un mare câștig — toate gâștele lor sunt lebede — toate cărțile lor sunt atuuri — oricum i-ai arunca, întotdeauna, ca o biată pisică, cad în picioare și merg mai departe și mai repede.

Some men are born to good luck: all they do or try to do comes right—all that falls to them is so much gain—all their geese are swans—all their cards are trumps—toss them which way you will, they will always, like poor puss, alight upon their legs, and only move on so much the faster.

Lumea s-ar putea foarte bine să nu creadă despre ei ceea ce cred ei despre sine, dar ce le pasă lor de lume? Ce poate ști ea despre asta?

The world may very likely not always think of them as they think of themselves, but what care they for the world? what can it know about the matter?

Unul dintre acești oameni norocoși a fost vecinul Hans. Timp de șapte ani lungi a lucrat din greu pentru stăpânul său. În cele din urmă a spus: „Stăpâne, timpul meu s-a sfârșit; trebuie să merg acasă și să o văd încă o dată pe biata mea mamă, așa că te rog să-mi plătești simbria și să mă lași să plec”.

One of these lucky beings was neighbour Hans. Seven long years he had worked hard for his master. At last he said, ‘Master, my time is up; I must go home and see my poor mother once more: so pray pay me my wages and let me go.’

Iar stăpânul a spus: „Ai fost o slugă credincioasă și bună, Hans, așa că plata ta va fi frumoasă”. Apoi i-a dat o bucată de argint cât capul lui de mare.

And the master said, ‘You have been a faithful and good servant, Hans, so your pay shall be handsome.’ Then he gave him a lump of silver as big as his head.

Hans a scos batista de buzunar, a pus bucata de argint în ea, a aruncat-o peste umăr și a pornit la drum spre casă.

Hans took out his pocket-handkerchief, put the piece of silver into it, threw it over his shoulder, and jogged off on his road homewards.

În timp ce mergea alene, târându-și picioarele unul după altul, a apărut un om care mergea la trap, vesel, pe un cal minunat. „Ah!”, a spus Hans cu voce tare, „ce lucru minunat este să călărești!

As he went lazily on, dragging one foot after another, a man came in sight, trotting gaily along on a capital horse. ‘Ah!’ said Hans aloud, ‘what a fine thing it is to ride on horseback!

Stă acolo atât de comod și de fericit, ca și cum era acasă, în fotoliul de lângă foc; nu se împiedică de pietre, cruță talpa încălțărilor și înaintează fără să știe cum”.

There he sits as easy and happy as if he was at home, in the chair by his fireside; he trips against no stones, saves shoe-leather, and gets on he hardly knows how.’

Hans nu a vorbit atât de încet încât călărețul să nu audă, iar acesta a spus: „Ei, prietene, de ce mergi pe jos atunci?”. „Ah!”,

Hans did not speak so softly but the horseman heard it all, and said, ‘Well, friend, why do you go on foot then?’ ‘Ah!’

a spus el, „am această povară de dus: desigur că e argint, dar este atât de greu încât nu pot să țin capul sus și trebuie să știi că mă doare tare umărul”. „Ce zici să facem un schimb?”, a spus călărețul.

said he, ‘I have this load to carry: to be sure it is silver, but it is so heavy that I can’t hold up my head, and you must know it hurts my shoulder sadly.’ ‘What do you say of making an exchange?’ said the horseman.

„Îți dau calul meu, iar tu îmi dai argintul; asta te va scuti de multă bătaie de cap cu purtatul unei poveri atât de grele după tine”.

‘I will give you my horse, and you shall give me the silver; which will save you a great deal of trouble in carrying such a heavy load about with you.’

„Din toată inima!”, a spus Hans, „dar dacă ești atât de bun cu mine, trebuie să-ți spun un lucru: vei avea o sarcină obositoare să cari argintul acela după tine”.

‘With all my heart,’ said Hans: ‘but as you are so kind to me, I must tell you one thing—you will have a weary task to draw that silver about with you.’

Totuși, călărețul a coborât, a luat argintul, l-a ajutat pe Hans să urce, i-a pus frâul într-o mână și biciul în cealaltă și a spus: „Când vrei să mergi foarte repede, plescăie tare din buze și strigă «Dii!»”.

However, the horseman got off, took the silver, helped Hans up, gave him the bridle into one hand and the whip into the other, and said, ‘When you want to go very fast, smack your lips loudly together, and cry “Jip!”’

Hans a fost încântat în timp ce stătea pe cal, s-a îndreptat, și-a depărtat coatele, a ținut vârfurile picioarelor spre exterior, a pocnit din bici și a pornit vesel, într-un minut fluierând un cântec vesel, iar în altul cântând:

Hans was delighted as he sat on the horse, drew himself up, squared his elbows, turned out his toes, cracked his whip, and rode merrily off, one minute whistling a merry tune, and another singing,