Sindbad Marinarul

Sindbad și Hindbad

Sindbad and Hindbad

Pe vremea califului Haroun-al-Raschid trăia în Bagdad un biet hamal pe nume Hindbad, care, într-o zi foarte călduroasă, a fost trimis să ducă o povară grea dintr-un capăt al orașului în celălalt. Înainte de a străbate jumătate din drum era atât de ostenit încât, nimerind pe o uliță liniștită, unde caldarâmul era stropit cu apă de trandafiri și adia o boare răcoroasă, își lăsă povara la pământ și se așeză să se odihnească la umbra unei case mărețe. Curând își dădu seama că nu ar fi putut alege un loc mai plăcut; o mireasmă încântătoare de lemn de aloe și mirodenii venea de la ferestrele deschise și se amesteca cu parfumul apei de trandafiri care se evapora de pe caldarâmul încins. Dinspre palat auzi o muzică, ca de la multe instrumente meșteșugit mânuite, și ciripitul melodios al privighetorilor și al altor păsări, iar după aceasta, precum și după mirosul îmbietor de bucate alese pe care îl simți îndată, își dădu seama că acolo se ospăta și se petrecea. Se întreba cine oare trăia în această casă măreață pe care nu o mai văzuse niciodată, căci strada pe care se afla era una pe unde rareori avea prilejul să treacă. Ca să-și potolească nepătrunsa curiozitate, se apropie de câțiva slujitori îmbrăcați strălucit, care stăteau la poartă, și îl întrebă pe unul dintre ei cum se numea stăpânul acelei mărețe clădiri.

In the times of the Caliph Haroun-al-Raschid there lived in Bagdad a poor porter named Hindbad, who on a very hot day was sent to carry a heavy load from one end of the city to the other. Before he had accomplished half the distance he was so tired that, finding himself in a quiet street where the pavement was sprinkled with rose water, and a cool breeze was blowing, he set his burden upon the ground, and sat down to rest in the shade of a grand house. Very soon he decided that he could not have chosen a pleasanter place; a delicious perfume of aloes wood and pastilles came from the open windows and mingled with the scent of the rose water which steamed up from the hot pavement. Within the palace he heard some music, as of many instruments cunningly played, and the melodious warble of nightingales and other birds, and by this, and the appetising smell of many dainty dishes of which he presently became aware, he judged that feasting and merry making were going on. He wondered who lived in this magnificent house which he had never seen before, the street in which it stood being one which he seldom had occasion to pass. To satisfy his curiosity he went up to some splendidly dressed servants who stood at the door, and asked one of them the name of the master of the mansion.

„Cum?”, îi răspunse acela. „Trăiești în Bagdad și nu știi că aici locuiește nobilul Sindbad Marinarul, acel faimos călător care a cutreierat toate mările peste care luminează soarele?”

“What,” replied he, “do you live in Bagdad, and not know that here lives the noble Sindbad the Sailor, that famous traveller who sailed over every sea upon which the sun shines?”

Hamalul, care auzise adesea vorbindu-se despre bogățiile nemăsurate ale lui Sindbad, nu se putu opri să nu-l pizmuiască pe cel a cărui soartă părea la fel de fericită pe cât de amărâtă era a lui. Înălțându-și ochii spre cer, strigă cu glas tare:

The porter, who had often heard people speak of the immense wealth of Sindbad, could not help feeling envious of one whose lot seemed to be as happy as his own was miserable. Casting his eyes up to the sky he exclaimed aloud,

„Ia aminte, Atotputernic Ziditor a toate, la deosebirea dintre viața lui Sindbad și a mea! În fiecare zi îndur o mie de chinuri și nenorociri și mă trudesc din greu doar ca să agonisesc destulă pâine rea de orz cât să mă țin în viață pe mine și pe ai mei, pe când norocosul Sindbad risipește bani în dreapta și-n stânga și trăiește în belșug! Ce-a făcut el ca să-i dăruiești această viață îmbelșugată și ce-am făcut eu ca să merit o soartă atât de crudă?”

“Consider, Mighty Creator of all things, the differences between Sindbad’s life and mine. Every day I suffer a thousand hardships and misfortunes, and have hard work to get even enough bad barley bread to keep myself and my family alive, while the lucky Sindbad spends money right and left and lives upon the fat of the land! What has he done that you should give him this pleasant life--what have I done to deserve so hard a fate?”

Zicând acestea, bătu din picior de pământ ca un om ieșit din minți de amărăciune și deznădejde. Chiar în acea clipă, un slujitor ieși din palat și, apucându-l de braț, îi spuse: „Vino cu mine, nobilul Sindbad, stăpânul meu, dorește să-ți vorbească.”

So saying he stamped upon the ground like one beside himself with misery and despair. Just at this moment a servant came out of the palace, and taking him by the arm said, “Come with me, the noble Sindbad, my master, wishes to speak to you.”

Hindbad fu peste măsură de mirat de această chemare și se temu ca nu cumva vorbele lui nechibzuite să fi atras asupra-i mânia lui Sindbad, așa că încercă să se scuze sub cuvântul că nu putea lăsa în stradă povara ce-i fusese încredințată. Însă sluga îi făgădui că va fi păzită și stărui atât de mult să dea ascultare chemării, încât, până la urmă, hamalul fu nevoit să se supună.

Hindbad was not a little surprised at this summons, and feared that his unguarded words might have drawn upon him the displeasure of Sindbad, so he tried to excuse himself upon the pretext that he could not leave the burden which had been entrusted to him in the street. However the lackey promised him that it should be taken care of, and urged him to obey the call so pressingly that at last the porter was obliged to yield.