Pisica neagră

Pentru istorisirea de o sălbăticie fără seamăn, și totuși dintre cele mai obștești, pe care mă pregătesc s-o aștern pe hârtie, nici nu mă aștept și nici nu cer să fiu crezut. Nebun aș fi, într-adevăr, să mă aștept la așa ceva, într-o împrejurare în care înseși simțurile mele leapădă mărturia proprie. Și totuși, nebun nu sunt — și cu toată certitudinea știu că nu visez.

For the most wild, yet most homely narrative which I am about to pen, I neither expect nor solicit belief. Mad indeed would I be to expect it, in a case where my very senses reject their own evidence. Yet, mad am I not—and very surely do I not dream.

Dar mâine mor, iar astăzi aș dori să-mi despovărez sufletul. Țelul meu nemijlocit este de a înfățișa lumii, limpede, succint și fără comentarii, o serie de simple întâmplări casnice.

But to-morrow I die, and to-day I would unburthen my soul. My immediate purpose is to place before the world, plainly, succinctly, and without comment, a series of mere household events.

Prin urmările lor, aceste întâmplări m-au îngrozit — m-au torturat — m-au distrus. Cu toate acestea, nu voi încerca să le deslușesc. Mie nu mi-au adus decât groază — multora le vor părea mai degrabă bizare decât înfricoșătoare.

In their consequences, these events have terrified—have tortured—have destroyed me. Yet I will not attempt to expound them. To me, they have presented little but horror—to many they will seem less terrible than barroques.

În viitor, poate, se va găsi o minte capabilă să reducă fantasma mea la banalitate — o minte mai calmă, mai logică și mult mai puțin supusă pornirilor pătimașe decât a mea, care va desluși, în împrejurările pe care le descriu cu înfiorare, doar o succesiune firească de cauze și efecte cât se poate de naturale.

Hereafter, perhaps, some intellect may be found which will reduce my phantasm to the common-place—some intellect more calm, more logical, and far less excitable than my own, which will perceive, in the circumstances I detail with awe, nothing more than an ordinary succession of very natural causes and effects.

Încă din pruncie m-am distins prin docilitatea și blândețea firii mele. Sensibilitatea inimii mele era atât de vădită, încât devenisem ținta glumelor tovarășilor mei de joacă.

From my infancy I was noted for the docility and humanity of my disposition. My tenderness of heart was even so conspicuous as to make me the jest of my companions.

Îndrăgeam nespus animalele, iar părinții îmi făceau pe plac, dăruindu-mi o mare varietate de vietăți. Alături de ele îmi petreceam cea mai mare parte a timpului și nu eram nicicând mai fericit decât atunci când le hrăneam și le răsfățam.

I was especially fond of animals, and was indulged by my parents with a great variety of pets. With these I spent most of my time, and never was so happy as when feeding and caressing them.

Această trăsătură de caracter a crescut odată cu mine, iar la vârsta bărbăției a devenit pentru mine unul dintre principalele izvoare de desfătare.

This peculiarity of character grew with my growth, and in my manhood, I derived from it one of my principal sources of pleasure.

Celor care au nutrit vreodată afecțiune pentru un câine credincios și priceput, cu greu mai e nevoie să le tălmăcesc natura ori tăria plăcerii ce se poate dobândi astfel.

To those who have cherished an affection for a faithful and sagacious dog, I need hardly be at the trouble of explaining the nature or the intensity of the gratification thus derivable.

Există ceva în dragostea dezinteresată și jertfitoare a unei necuvântătoare care merge de-a dreptul la inima celui ce a avut adesea prilejul să pună la încercare prietenia măruntă și loialitatea străvezie a bietului Om.

There is something in the unselfish and self-sacrificing love of a brute, which goes directly to the heart of him who has had frequent occasion to test the paltry friendship and gossamer fidelity of mere Man.

M-am căsătorit de tânăr și am fost fericit să aflu la soția mea o fire nicidecum nepotrivită cu a mea. Observând slăbiciunea mea pentru animalele de casă, ea nu scăpa niciun prilej de a agonisi vietăți dintre cele mai plăcute.

I married early, and was happy to find in my wife a disposition not uncongenial with my own. Observing my partiality for domestic pets, she lost no opportunity of procuring those of the most agreeable kind.

Aveam păsări, carași aurii, un câine strașnic, iepuri, o maimuță mică și o pisică.

We had birds, gold-fish, a fine dog, rabbits, a small monkey, and a cat.

Aceasta din urmă era un animal remarcabil de mare și de frumos, cu totul negru și de o pricepere uimitoare.

This latter was a remarkably large and beautiful animal, entirely black, and sagacious to an astonishing degree.

Vorbind despre inteligența lui, soția mea, care în străfundul sufletului era nu puțin atinsă de superstiție, făcea aluzii dese la străvechea credință populară ce socotea că toate pisicile negre sunt vrăjitoare deghizate.

In speaking of his intelligence, my wife, who at heart was not a little tinctured with superstition, made frequent allusion to the ancient popular notion, which regarded all black cats as witches in disguise.

Nu că ar fi fost vreodată serioasă în această privință — și nu amintesc lucrul acesta din alt temei decât fiindcă mi s-a ivit, chiar acum, în memorie.

Not that she was ever serious upon this point—and I mention the matter at all for no better reason than that it happens, just now, to be remembered.