Prințul Fericit

Sus deasupra orașului, pe o coloană înaltă, stătea statuia Prințului Fericit. Era acoperit peste tot cu foițe subțiri de aur fin, în loc de ochi avea două safire strălucitoare, iar pe mânerul sabiei lui sclipea un rubin mare și roșu.

High above the city, on a tall column, stood the statue of the Happy Prince. He was gilded all over with thin leaves of fine gold, for eyes he had two bright sapphires, and a large red ruby glowed on his sword-hilt.

Era într-adevăr foarte admirat.

He was very much admired indeed.

„Este la fel de frumos ca o giruetă”, a remarcat unul dintre consilierii orașului, care dorea să aibă o reputație de om cu gusturi artistice; „doar că nu este la fel de folositor”, a adăugat el, temându-se ca oamenii să nu creadă că este lipsit de simț practic, ceea ce el chiar nu era.

“He is as beautiful as a weathercock,” remarked one of the Town Councillors who wished to gain a reputation for having artistic tastes; “only not quite so useful,” he added, fearing lest people should think him unpractical, which he really was not.

„De ce nu poți să fii ca Prințul Fericit?”, l-a întrebat o mamă înțeleaptă pe băiețelul ei care plângea după lună de pe cer. „Prințul Fericit nici măcar nu visează să plângă după ceva.”

“Why can’t you be like the Happy Prince?” asked a sensible mother of her little boy who was crying for the moon. “The Happy Prince never dreams of crying for anything.”

„Mă bucur că există cineva pe lume care este cu adevărat fericit”, a murmurat un om dezamăgit în timp ce privea minunata statuie.

“I am glad there is some one in the world who is quite happy,” muttered a disappointed man as he gazed at the wonderful statue.

„Arată exact ca un înger”, au spus copiii de la orfelinat când au ieșit din catedrală în pelerinele lor roșu-aprins și în șorțurile lor albe și curate.

“He looks just like an angel,” said the Charity Children as they came out of the cathedral in their bright scarlet cloaks and their clean white pinafores.

„De unde știți?”, a spus profesorul de matematică, „nu ați văzut niciodată unul.”

“How do you know?” said the Mathematical Master, “you have never seen one.”

„O, dar am văzut, în visele noastre”, au răspuns copiii; iar profesorul de matematică s-a încruntat și a părut foarte sever, fiindcă nu aproba ca băieții și fetele să viseze.

“Ah! but we have, in our dreams,” answered the children; and the Mathematical Master frowned and looked very severe, for he did not approve of children dreaming.

Într-o noapte, deasupra orașului a zburat o rândunică. Prietenii ei plecaseră deja în Egipt cu șase săptămâni mai devreme, dar ea a rămas în urmă, căci era îndrăgostită de cea mai frumoasă Trestie.

One night there flew over the city a little Swallow. His friends had gone away to Egypt six weeks before, but he had stayed behind, for he was in love with the most beautiful Reed.

O întâlnise mai devreme, la începutul primăverii, când zbura pe râu după un fluture galben și mare, și a fost atât de atrasă de talia ei subțire încât s-a oprit să-i vorbească.

He had met her early in the spring as he was flying down the river after a big yellow moth, and had been so attracted by her slender waist that he had stopped to talk to her.

„Vrei să te iubesc?”, a spus rândunica, căreia îi plăcea să treacă direct la subiect, iar Trestia i-a făcut o plecăciune adâncă. Așa că ea a zburat în cerc în jurul ei, atingând apa cu aripile și făcând valuri argintii.

“Shall I love you?” said the Swallow, who liked to come to the point at once, and the Reed made him a low bow. So he flew round and round her, touching the water with his wings, and making silver ripples.

Aceasta a fost curtea pe care i-a făcut-o și a durat toată vara.

This was his courtship, and it lasted all through the summer.

„Este o legătură ridicolă”, au ciripit celelalte rândunele; „nu are bani și are mult prea multe rude”; și într-adevăr râul era plin de trestii. Apoi, când a venit toamna, toate au zburat departe.

“It is a ridiculous attachment,” twittered the other Swallows; “she has no money, and far too many relations”; and indeed the river was quite full of Reeds. Then, when the autumn came they all flew away.

După ce ele au plecat, rândunica s-a simțit singură și a început să se sature de iubita ei. „Nu știe să poarte o conversație”, a spus ea, „și mă tem că este o cochetă, căci flirtează mereu cu vântul.”

After they had gone he felt lonely, and began to tire of his lady-love. “She has no conversation,” he said, “and I am afraid that she is a coquette, for she is always flirting with the wind.”