Laba de maimuță

I.

I.

Afară, noaptea era rece și umedă, dar în micul salon din Vila Laburnam storurile erau trase, iar focul ardea cu putere.

Without, the night was cold and wet, but in the small parlour of Laburnam Villa the blinds were drawn and the fire burned brightly.

Tatăl și fiul jucau șah; primul, având idei despre joc care implicau schimbări radicale, își punea regele în pericole atât de mari și de inutile, încât stârni chiar și comentariul bătrânei doamne cu părul alb, care tricota liniștită lângă foc.

Father and son were at chess, the former, who possessed ideas about the game involving radical changes, putting his king into such sharp and unnecessary perils that it even provoked comment from the white-haired old lady knitting placidly by the fire.

„Ascultă vântul”, spuse domnul White, care, văzând o greșeală fatală după ce era deja prea târziu, dorea cu amabilitate să-și împiedice fiul să o observe.

“Hark at the wind,” said Mr. White, who, having seen a fatal mistake after it was too late, was amiably desirous of preventing his son from seeing it.

„Ascult”, zise acesta din urmă, cercetând posomorât tabla în timp ce își întindea mâna. „Șah.”

“I’m listening,” said the latter, grimly surveying the board as he stretched out his hand. “Check.”

„Mă îndoiesc că va mai veni în seara asta”, spuse tatăl său, cu mâna suspendată deasupra tablei.

“I should hardly think that he’d come to-night,” said his father, with his hand poised over the board.

„Mat”, răspunse fiul.

“Mate,” replied the son.

„Asta este cel mai rău când locuiești atât de departe”, strigă domnul White, cu o furie bruscă și neașteptată; „dintre toate locurile nesuferite, noroioase și izolate în care poți trăi, acesta este cel mai rău. Cărarea e o mlaștină, iar drumul e un torent.

“That’s the worst of living so far out,” bawled Mr. White, with sudden and unlooked-for violence; “of all the beastly, slushy, out-of-the-way places to live in, this is the worst. Pathway’s a bog, and the road’s a torrent.

Nu știu la ce se gândesc oamenii. Presupun că, doar fiindcă sunt închiriate numai două case de pe drum, cred că nu contează.”

I don’t know what people are thinking about. I suppose because only two houses in the road are let, they think it doesn’t matter.”

„Nu-ți face griji, dragă”, zise soția lui, împăciuitoare; „poate o vei câștiga pe următoarea.”

“Never mind, dear,” said his wife, soothingly; “perhaps you’ll win the next one.”

Domnul White privi brusc în sus, la timp pentru a intercepta o privire plină de înțeles între mamă și fiu. Cuvintele i se stinseră pe buze și își ascunse un zâmbet vinovat în barba lui rară și căruntă.

Mr. White looked up sharply, just in time to intercept a knowing glance between mother and son. The words died away on his lips, and he hid a guilty grin in his thin grey beard.

„A sosit”, spuse Herbert White, când poarta se trânti cu zgomot și pași grei se îndreptară spre ușă.

“There he is,” said Herbert White, as the gate banged to loudly and heavy footsteps came toward the door.

Bătrânul se ridică cu o grabă ospitalieră și, deschizând ușa, fu auzit compătimindu-l pe noul sosit. Noul sosit se compătimi și el însuși, așa că doamna White spuse: „Țț, țț!”

The old man rose with hospitable haste, and opening the door, was heard condoling with the new arrival. The new arrival also condoled with himself, so that Mrs. White said, “Tut, tut!”

și tuși ușor când soțul ei intră în cameră, urmat de un bărbat înalt și corpolent, cu ochi mici și sclipitori și chipul rumen.

and coughed gently as her husband entered the room, followed by a tall, burly man, beady of eye and rubicund of visage.