Colierul

Fata era una dintre acele tinere frumoase și fermecătoare care se nasc uneori, ca printr-o greșeală a sorții, într-o familie de funcționari.

The girl was one of those pretty and charming young creatures who sometimes are born, as if by a slip of fate, into a family of clerks.

Nu avea zestre, nici speranțe, niciun mijloc de a fi cunoscută, înțeleasă, iubită, luată în căsătorie de vreun bărbat bogat și distins; așa că s-a lăsat măritată cu un mărunt funcționar de la Ministerul Instrucțiunii Publice.

She had no dowry, no expectations, no way of being known, understood, loved, married by any rich and distinguished man; so she let herself be married to a little clerk of the Ministry of Public Instruction.

Se îmbrăca simplu fiindcă nu se putea îmbrăca bine, dar era nefericită de parcă ar fi decăzut cu adevărat dintr-o stare mai înaltă; căci la femei nu există nici castă, nici rang, frumusețea, grația și farmecul ținând loc de familie și de viță nobilă.

She dressed plainly because she could not dress well, but she was unhappy as if she had really fallen from a higher station; since with women there is neither caste nor rank, for beauty, grace and charm take the place of family and birth.

Istețimea naturală, simțul a ceea ce este elegant, mintea suplă sunt singura lor ierarhie și fac adesea din femeile din popor egalele celor mai mari doamne.

Natural ingenuity, instinct for what is elegant, a supple mind are their sole hierarchy, and often make of women of the people the equals of the very greatest ladies.

Mathilde suferea neîncetat, simțindu-se născută pentru a se bucura de toate delicatețile și toate luxuriile. Era îndurerată de sărăcia locuinței sale, de pereții goi, de scaunele uzate, de urâțenia perdelelor.

Mathilde suffered ceaselessly, feeling herself born to enjoy all delicacies and all luxuries. She was distressed at the poverty of her dwelling, at the bareness of the walls, at the shabby chairs, the ugliness of the curtains.

Toate aceste lucruri, de care o altă femeie de rangul ei nici măcar nu ar fi fost conștientă, o torturau și o înfuriau. Vederea micii țărănci bretone care îi făcea umilele treburi casnice trezea în ea regrete deznădăjduite și visuri amăgitoare.

All those things, of which another woman of her rank would never even have been conscious, tortured her and made her angry. The sight of the little Breton peasant who did her humble housework aroused in her despairing regrets and bewildering dreams.

Se gândea la anticamere tăcute, tapetate cu draperii orientale, luminate de candelabre înalte de bronz, și la doi lachei mari în pantaloni scurți care dorm în fotolii largi, toropiți de căldura apăsătoare a sobei.

She thought of silent antechambers hung with Oriental tapestry, illumined by tall bronze candelabra, and of two great footmen in knee breeches who sleep in the big armchairs, made drowsy by the oppressive heat of the stove.

Se gândea la saloane mari de recepție tapetate cu mătase veche, la dulăpioarele cochete pline de curiozități neprețuite și la micile salonașe parfumate și cochete, făcute pentru taifasuri la ora cinci cu prieteni apropiați, cu bărbați faimoși și căutați, pe care toate femeile îi invidiază și a căror atenție și-o doresc toate.

She thought of long reception halls hung with ancient silk, of the dainty cabinets containing priceless curiosities and of the little coquettish perfumed reception rooms made for chatting at five o’clock with intimate friends, with men famous and sought after, whom all women envy and whose attention they all desire.

Când se așeza la cină, în fața mesei rotunde acoperite cu o față de masă folosită de trei zile, vizavi de soțul ei, care descoperea supiera și declara cu un aer încântat: „Ah, ce ciorbă bună!

When she sat down to dinner, before the round table covered with a tablecloth in use three days, opposite her husband, who uncovered the soup tureen and declared with a delighted air, “Ah, the good soup!

Nu cunosc nimic mai bun ca asta”, ea se gândea la cine rafinate, la argintărie strălucitoare, la tapiserii care umpleau pereții cu personaje străvechi și cu păsări ciudate zburând în mijlocul unei păduri de basm; și se gândea la mâncăruri delicioase servite pe farfurii minunate și la galanteriile șoptite pe care le asculți cu un zâmbet de sfinx în timp ce mănânci carnea roz a unui păstrăv sau aripile unei prepelițe.

I don’t know anything better than that,” she thought of dainty dinners, of shining silverware, of tapestry that peopled the walls with ancient personages and with strange birds flying in the midst of a fairy forest; and she thought of delicious dishes served on marvellous plates and of the whispered gallantries to which you listen with a sphinxlike smile while you are eating the pink meat of a trout or the wings of a quail.

Nu avea rochii, nu avea bijuterii, nimic. Și nu iubea nimic altceva decât asta. Se simțea făcută pentru asta. I-ar fi plăcut atât de mult să placă, să fie invidiată, să fie fermecătoare, să fie căutată.

She had no gowns, no jewels, nothing. And she loved nothing but that. She felt made for that. She would have liked so much to please, to be envied, to be charming, to be sought after.

Avea o prietenă, o fostă colegă de școală de la mănăstire, care era bogată și pe care nu-i mai plăcea să meargă s-o vadă, fiindcă se simțea atât de tristă când se întorcea acasă.

She had a friend, a former schoolmate at the convent, who was rich, and whom she did not like to go to see any more because she felt so sad when she came home.