Idila unui agent de bursă ocupat

Pitcher, funcționar confidențial în biroul lui Harvey Maxwell, agent de bursă, lăsă o urmă de interes discret și de surpriză să-i lumineze chipul de obicei lipsit de expresie când patronul său intră sprinten la nouă și jumătate, însoțit de tânăra sa stenografă.

Pitcher, confidential clerk in the office of Harvey Maxwell, broker, allowed a look of mild interest and surprise to visit his usually expressionless countenance when his employer briskly entered at half past nine in company with his young lady stenographer.

Cu un „Bună dimineața, Pitcher” scurt și repezit, Maxwell se repezi spre biroul său de parcă ar fi vrut să sară peste el, apoi se cufundă în mormanul mare de scrisori și telegrame care îl așteptau acolo.

With a snappy “Good-morning, Pitcher,” Maxwell dashed at his desk as though he were intending to leap over it, and then plunged into the great heap of letters and telegrams waiting there for him.

Tânăra domnișoară era stenografa lui Maxwell de un an. Era frumoasă într-un fel cu totul nestenografic. Renunțase la fastul ademenitoarei coafuri pompadour. Nu purta lănțișoare, brățări sau medalioane.

The young lady had been Maxwell’s stenographer for a year. She was beautiful in a way that was decidedly unstenographic. She forewent the pomp of the alluring pompadour. She wore no chains, bracelets or lockets.

Nu avea aerul că ar fi pe punctul de a accepta o invitație la prânz. Rochia ei era gri și simplă, dar îi urma linia corpului cu fidelitate și discreție. Pe pălăria ei turban neagră și îngrijită se afla aripa verde-aurie a unui papagal ara.

She had not the air of being about to accept an invitation to luncheon. Her dress was grey and plain, but it fitted her figure with fidelity and discretion. In her neat black turban hat was the gold-green wing of a macaw.

În această dimineață era blând și sfios de radioasă. Ochii îi străluceau visători, obrajii îi erau ca o piersică proaspătă, iar expresia îi era una fericită, nuanțată de amintiri.

On this morning she was softly and shyly radiant. Her eyes were dreamily bright, her cheeks genuine peachblow, her expression a happy one, tinged with reminiscence.

Pitcher, încă discret curios, observă o schimbare în purtarea ei în această dimineață. În loc să meargă direct în camera alăturată, unde se afla biroul ei, ea zăbovi, oarecum nehotărâtă, în biroul din față.

Pitcher, still mildly curious, noticed a difference in her ways this morning. Instead of going straight into the adjoining room, where her desk was, she lingered, slightly irresolute, in the outer office.

La un moment dat se apropie de biroul lui Maxwell, destul de aproape pentru ca el să-i simtă prezența.

Once she moved over by Maxwell’s desk, near enough for him to be aware of her presence.

Mașinăria așezată la acel birou nu mai era un om; era un ocupat agent de bursă newyorkez, pus în mișcare de rotițe ce bâzâiau și de arcuri ce se destindeau.

The machine sitting at that desk was no longer a man; it was a busy New York broker, moved by buzzing wheels and uncoiling springs.

„Ei bine, ce este? S-a întâmplat ceva?”, întrebă Maxwell tăios. Corespondența deschisă zăcea ca o grămadă de zăpadă de decor pe biroul lui ticsit. Ochiul său ager și cenușiu, impersonal și brusc, scăpără spre ea pe jumătate nerăbdător.

“Well—what is it? Anything?” asked Maxwell sharply. His opened mail lay like a bank of stage snow on his crowded desk. His keen grey eye, impersonal and brusque, flashed upon her half impatiently.

„Nimic”, răspunse stenografa, îndepărtându-se cu un zâmbet timid.

“Nothing,” answered the stenographer, moving away with a little smile.

„Domnule Pitcher”, îi spuse ea funcționarului confidențial, „a zis domnul Maxwell ceva ieri despre angajarea unei alte stenografe?”

“Mr. Pitcher,” she said to the confidential clerk, “did Mr. Maxwell say anything yesterday about engaging another stenographer?”

„A zis”, răspunse Pitcher. „Mi-a spus să caut alta. Am anunțat agenția ieri după-amiază să trimită câteva mostre în această dimineață. Este 9:45 și nu a apărut încă nicio pălărie sofisticată și nicio bucată de gumă de mestecat cu ananas.”

“He did,” answered Pitcher. “He told me to get another one. I notified the agency yesterday afternoon to send over a few samples this morning. It’s 9.45 o’clock, and not a single picture hat or piece of pineapple chewing gum has showed up yet.”

„Atunci voi lucra ca de obicei”, spuse tânăra domnișoară, „până când vine cineva să ocupe postul.” Și se îndreptă de îndată spre biroul ei și agăță pălăria turban neagră cu aripa de ara verde-aurie la locul ei obișnuit.

“I will do the work as usual, then,” said the young lady, “until some one comes to fill the place.” And she went to her desk at once and hung the black turban hat with the gold-green macaw wing in its accustomed place.

Cel căruia i-a fost refuzat spectacolul unui ocupat agent de bursă din Manhattan în timpul unei goane a afacerilor este handicapat pentru profesia de antropolog. Poetul cântă despre „ora plină de viață glorioasă”.

He who has been denied the spectacle of a busy Manhattan broker during a rush of business is handicapped for the profession of anthropology. The poet sings of the “crowded hour of glorious life.”