Degețica

A fost odată o femeie care își dorea foarte mult să aibă un copilaș, dar nu putea să își împlinească dorința. În cele din urmă, a mers la o zână și a spus: „Mi-aș dori atât de mult să am un copilaș; poți să-mi spui unde pot găsi unul?”

There was once a woman who wished very much to have a little child, but she could not obtain her wish. At last she went to a fairy, and said, “I should so very much like to have a little child; can you tell me where I can find one?”

„O, asta se rezolvă ușor”, a spus zâna. „Iată un bob de orz de un fel diferit de cele care cresc pe câmpurile țăranului și pe care le mănâncă puii; pune-l într-un ghiveci și vezi ce se va întâmpla.”

“Oh, that can be easily managed,” said the fairy. “Here is a barleycorn of a different kind to those which grow in the farmer’s fields, and which the chickens eat; put it into a flower-pot, and see what will happen.”

„Îți mulțumesc”, a spus femeia și i-a dat zânei doisprezece șilingi, care era prețul bobului de orz.

“Thank you,” said the woman, and she gave the fairy twelve shillings, which was the price of the barleycorn.

Apoi a mers acasă și l-a plantat, iar imediat a crescut o floare mare și frumoasă, care semăna la înfățișare cu o lalea, dar cu petalele strâns închise, ca și cum era încă un boboc.

Then she went home and planted it, and immediately there grew up a large handsome flower, something like a tulip in appearance, but with its leaves tightly closed as if it were still a bud.

„Este o floare minunată”, a spus femeia și a sărutat petalele roșii și aurii, iar în timp ce făcea asta, floarea s-a deschis și ea a văzut că era o lalea adevărată.

“It is a beautiful flower,” said the woman, and she kissed the red and golden-colored leaves, and while she did so the flower opened, and she could see that it was a real tulip.

În floare, pe staminele verzi și catifelate, stătea o fetiță foarte delicată și grațioasă. Avea abia jumătate din lungimea unui deget și i-au dat numele de „Thumbelina”, adică Degețica, pentru că era atât de mică.

Within the flower, upon the green velvet stamens, sat a very delicate and graceful little maiden. She was scarcely half as long as a thumb, and they gave her the name of “Thumbelina,” or Tiny, because she was so small.

O coajă de nucă, lustruită elegant, îi servea drept leagăn; patul ei era făcut din petale albastre de violete, cu o petală de trandafir drept cuvertură.

A walnut-shell, elegantly polished, served her for a cradle; her bed was formed of blue violet-leaves, with a rose-leaf for a counterpane.

Aici dormea ea noaptea, dar în timpul zilei se juca pe o masă, unde femeia a așezat o farfurie plină cu apă.

Here she slept at night, but during the day she amused herself on a table, where the woman had placed a plateful of water.

În jurul acestei farfurii erau coronițe de flori cu tulpinile în apă, iar pe apă plutea o petală mare de lalea, care îi servea Degețicăi drept barcă. Aici stătea fetița și vâslea dintr-o parte în alta, cu două vâsle făcute din fire albe de păr de cal.

Round this plate were wreaths of flowers with their stems in the water, and upon it floated a large tulip-leaf, which served Tiny for a boat. Here the little maiden sat and rowed herself from side to side, with two oars made of white horse-hair.

Era într-adevăr o priveliște foarte frumoasă. Degețica putea, de asemenea, să cânte atât de încet și de dulce, încât nimeni nu a mai auzit vreodată ceva asemănător cântecului ei.

It really was a very pretty sight. Tiny could, also, sing so softly and sweetly that nothing like her singing had ever before been heard.

Într-o noapte, în timp ce ea stătea în pătuțul ei frumos, o broască râioasă mare, urâtă și udă s-a strecurat printr-un geam spart al ferestrei și a sărit direct pe masa unde Degețica dormea sub plapuma ei din petală de trandafir.

One night, while she lay in her pretty bed, a large, ugly, wet toad crept through a broken pane of glass in the window, and leaped right upon the table where Tiny lay sleeping under her rose-leaf quilt.

„Ce soție frumoasă ar fi aceasta pentru fiul meu”, a spus broasca râioasă, și a luat coaja de nucă în care dormea micuța Degețică și a sărit cu ea pe fereastră, afară în grădină.

“What a pretty little wife this would make for my son,” said the toad, and she took up the walnut-shell in which little Tiny lay asleep, and jumped through the window with it into the garden.

Pe malul mlăștinos al unui pârâu larg din grădină trăia broasca râioasă, împreună cu fiul ei. El era chiar mai urât decât mama lui și, când a văzut-o pe fetița drăguță în patul ei elegant, a putut doar să strige: „Oac, oac, oac.”

In the swampy margin of a broad stream in the garden lived the toad, with her son. He was uglier even than his mother, and when he saw the pretty little maiden in her elegant bed, he could only cry, “Croak, croak, croak.”

„Nu vorbi atât de tare, altfel se va trezi”, a spus broasca râioasă, „și atunci ar putea să fugă, căci este ușoară ca puful de lebădă.

“Don’t speak so loud, or she will wake,” said the toad, “and then she might run away, for she is as light as swan’s down.