Douăzeci de mii de leghe sub mări

Monstrul

The Monster

Anul 1866 a fost un an ciudat pentru mare. Vapoare din fiecare ocean au văzut ceva foarte mare în apă. Era lung, se mișca repede, iar noaptea uneori strălucea cu o lumină palidă. Nimeni nu putea să spună ce era.

The year 1866 was a strange year for the sea. Ships in every ocean saw something very big in the water. It was long, it moved fast, and at night it sometimes shone with a pale light. Nobody could say what it was.

Pe 20 iulie, vaporul Governor Higginson l-a întâlnit lângă Australia. Căpitanul Baker a văzut o formă lungă și gri și s-a gândit: „Acesta este un banc de nisip.” El a vrut să știe locul exact. Apoi două coloane înalte de apă au țâșnit din acea formă, cu un șuierat puternic. Acum căpitanul a știut adevărul. Un banc de nisip nu face asta. Era un animal.

On the 20th of July, the steamer Governor Higginson met it near Australia. Captain Baker saw a long grey shape and thought, “That is a sandbank.” He wanted to know its exact place. Then two high columns of water shot up from the shape, with a loud hiss. Now the captain knew the truth. A sandbank does not do that. It was an animal.

Trei zile mai târziu, Columbus a văzut același animal în Oceanul Pacific. Asta era la vreo două mii de mile depărtare. Se mișca mai repede decât orice corabie.

Three days later, the Columbus saw the same animal in the Pacific Ocean. That was about two thousand miles away. It moved faster than any ship.

Două săptămâni mai târziu, două corăbii l-au întâlnit în Oceanul Atlantic, iar căpitanii au vorbit despre el prin semnale. Ei au ghicit mărimea lui după corăbiile lor. „Este mai lung de trei sute cincizeci de picioare”, au spus ei. Ambele corăbii aveau trei sute de picioare lungime. Cea mai mare balenă pe care oamenii o știau era mult mai mică.

Two weeks later, two ships met it in the Atlantic Ocean, and the captains talked about it by signal. They guessed its size from their own ships. “It is longer than three hundred and fifty feet,” they said. Both ships were three hundred feet long. The biggest whale that people knew was much smaller.

Au venit mai multe vești, raport după raport. O navă de război franceză l-a văzut. Un ofițer englez a scris un raport lung și atent. Oameni serioși din Anglia, America și Germania au început să vorbească despre el.

More news came, one report after another. A French warship saw it. An English officer wrote a long and careful report. Serious people in England, America and Germany began to talk about it.

În orașe, toată lumea a vorbit despre monstru. Oamenii au cântat despre el în cafenele. Ziarele au desenat imagini amuzante cu el. În unele desene era balena albă din poveștile vechilor marinari. În altele era un animal uriaș cu brațe lungi. El putea să prindă o corabie și să o tragă pe fundul mării. Unii bărbați și-au amintit de cărți vechi din antichitate. „Asemenea monștri sunt adevărați”, au spus ei.

In the cities, everybody talked about the monster. People sang about it in the cafés. The newspapers drew funny pictures of it. In some pictures it was the white whale of the old sailors’ stories. In others it was a giant animal with long arms that could take a ship and pull it down to the sea floor. Some men remembered old books from ancient times. “Such monsters are real,” they said.

Apoi a început lupta între oamenii care credeau și oamenii care nu credeau. Scriitorii au umplut ziarele timp de șase luni. Profesorii au scris articole lungi. Ambele părți erau furioase. La sfârșit, un scriitor isteț dintr-un ziar comic i-a făcut pe toți să râdă de monstru, iar discuțiile s-au oprit.

Then the fight began between the people who believed and the people who did not. Writers filled the newspapers for six months. Professors wrote long articles. Both sides were angry. In the end, a clever writer in a funny newspaper made everybody laugh at the monster, and the talk stopped.

La începutul anului 1867, aproape nimeni nu mai vorbea despre monstru. Apoi au apărut fapte noi, iar chestiunea nu a mai fost deloc amuzantă. Acum era un pericol. „Este o stâncă”, au spus oamenii. „Este un recif care se mișcă de la o zi la alta.”

At the start of 1867, almost nobody talked about the monster. Then new facts came, and the matter was not funny any more. It was now a danger. “It is a rock,” people said. “It is a reef that moves from one day to the next.”

Pe 5 martie 1867, vaporul Moravian naviga noaptea cu două sute treizeci și șapte de pasageri. La cinci dimineața, a fost o lovitură puternică în vapor. Nimeni nu a văzut vreo stâncă. Marea era liniștită, și doar un vârtej puternic de apă a arătat locul. Moravian a avut noroc. Vaporul era rezistent și nu s-a scufundat. Mai târziu, într-un port, muncitorii au găsit o bucată ruptă din fundul vasului.

On the 5th of March, 1867, the steamer Moravian was sailing at night with two hundred and thirty-seven passengers. At five in the morning, there was a hard blow against the ship. Nobody saw a rock. The sea was quiet, and only a strong whirl of water showed the place. The Moravian was lucky. The ship was strong, and it did not sink. Later, in a harbour, workmen found a piece of the ship’s bottom broken.