Patru pagini

JESS. NU MĂ PRICEP LA VORBE, AȘA CĂ LE-AM SCRIS. DACĂ ÎNCERC SĂ LE SPUN, MĂ VOI OPRI LA JUMĂTATE ȘI VOI FACE O CEAȘCĂ DE CEAI. ȘTII BINE CĂ AȘA VOI FACE. AȘA CĂ CITEȘTE ASTA ȘI APOI ÎȚI VOI RĂSPUNDE LA TOT CE MĂ ÎNTREBI. ASTA E O PROMISIUNE, ȘI NU PREA AM RESPECTAT MULTE.

JESS. I AM NO GOOD WITH WORDS SO I HAVE WRITTEN THEM DOWN. IF I TRY TO SAY THEM I WILL STOP HALFWAY AND MAKE A CUP OF TEA. YOU KNOW I WILL. SO READ THIS AND THEN I WILL ANSWER ANYTHING YOU ASK. THAT IS A PROMISE AND I HAVE NOT KEPT MANY.

Așa începea. Jess citise acele prime rânduri pe coridor cu un soi de iritare obosită, așa cum îi citea listele de cumpărături, auzindu-i vocea în fiecare majusculă. Bunicul, scriind o scrisoare. Bunicul, care semna felicitările de ziua de naștere cu o singură literă, W, și considera că un apel telefonic mai lung de două minute era doar o fiță. Mai că-i venise să râdă.

That was how it began. Jess had read those first lines in the corridor with a kind of weary irritation, the way she read his shopping lists, hearing his voice in every capital letter. Grandad, writing a letter. Grandad, who signed birthday cards with a single W and thought a phone call longer than two minutes was showing off. She had nearly laughed.

DUPĂ CE A MURIT BUNICĂ-TA, AM ÎNCEPUT SĂ BEAU. NU LA PUB. ACASĂ, NOAPTEA, LA MASĂ, ÎNAINTE DE PÂINE. ȚINEAM STICLELE ÎN SPATELE FĂINII. TATĂL TĂU ȘTIA. ȘTIAM CĂ ȘTIE. N-AM SCOS NICIODATĂ O VORBĂ DESPRE ASTA. AȘA ERAM NOI.

AFTER YOUR GRANDMOTHER DIED I STARTED TO DRINK. NOT IN THE PUB. AT HOME AT NIGHT AT THE TABLE BEFORE THE BREAD. I KEPT THE BOTTLES BEHIND THE FLOUR. YOUR FATHER KNEW. I KNEW HE KNEW. WE NEVER SAID ONE WORD ABOUT IT. THAT IS HOW WE WERE.

După aceea nu mai râsese. Citise mai departe, prin noaptea din ianuarie, cuptorul, pânza, pungile de hârtie de pe rafturi, iar podeaua coridorului începuse foarte încet să se încline. DORMEAM. ERAM BEAT. NU M-AM TREZIT CÂND A LUAT FOC BUCĂTĂRIA. TATĂL TĂU M-A TRAS AFARĂ CA PE UN SAC DE FĂINĂ ȘI M-A LĂSAT PE TREAPTĂ. APOI S-A ÎNTORS SUS DUPĂ TINE.

She had not laughed after that. She had read on, through the night in January, the oven, the cloth, the paper bags on the shelves, and the floor of the corridor had begun very slowly to tilt. I WAS ASLEEP. I WAS DRUNK. I DID NOT WAKE UP WHEN THE KITCHEN WAS ON FIRE. YOUR FATHER DRAGGED ME OUT LIKE A SACK OF FLOUR AND LEFT ME ON THE STEP. THEN HE WENT BACK UPSTAIRS FOR YOU.

MI TE-A DAT PE SCĂRI ȘI A ZIS: SCOATE-O ÎN FAȚĂ, TATA. AȘA CĂ TE-AM DUS AFARĂ ÎN BRAȚE ȘI TOATĂ LUMEA M-A VĂZUT FĂCÂND ASTA. ASTA E POVESTEA PE CARE AI AUZIT-O TOATĂ VIAȚA TA. E ADEVĂRATĂ. E ȘI CEA MAI MARE MINCIUNĂ DIN HOLLIN BRIDGE, IAR EU SUNT CEL CARE A SPUS-O, NETĂCÂND DE FAPT NIMIC, CI NEZICÂND O VORBĂ.

HE GAVE YOU TO ME ON THE STAIRS AND SAID TAKE HER OUT THE FRONT DAD. SO I CARRIED YOU OUT AND EVERYBODY SAW ME DO IT. THAT IS THE STORY YOU HAVE HEARD ALL YOUR LIFE. IT IS TRUE. IT IS ALSO THE BIGGEST LIE IN HOLLIN BRIDGE AND I AM THE ONE WHO TOLD IT, BY SAYING NOTHING.

Undeva pe la a doua pagină, Jess înțelesese ce citea, și apoi continuase totuși să citească, fiindcă nu avea ce altceva să facă cu ochii. Asigurarea. Inspectorul în hanoracul gri. Tatăl ei pe stradă, în fața magazinului lui Priya, spunându-le tuturor că fusese vina lui. Bunicul ei pe un scaun cu o pătură în jurul umerilor, deschizând gura și închizând-o la loc.

Somewhere in the second page, Jess had understood what she was reading, and then she had gone on reading anyway, because there was nothing else to do with her eyes. The insurance. The investigator in the grey anorak. Her father in the street, in front of Priya’s shop, telling everyone that it was his fault. Her grandfather in a chair with a blanket round his shoulders, opening his mouth and closing it again.

L-AM LĂSAT S-O FACĂ, JESS. L-AM LĂSAT PE FIUL MEU SĂ-MI IA RUȘINEA ÎN SPATE ȘI SĂ SE URCE CU EA ÎN TREN. ȘI APOI TE-AM LĂSAT SĂ CREȘTI CREZÂND CĂ TATĂL TĂU A FOST UN OM CARE MAI CĂ TE-A ARS ȘI A FUGIT. DE FIECARE DATĂ CÂND O SPUNEA CINEVA ÎN FAȚA TA, ȘTIAM ȘI NU SPUNEAM NIMIC. NU EXISTĂ NICIO SCUZĂ. AM CĂUTAT UNA TIMP DE CINCISPREZECE ANI.

I LET HIM DO IT JESS. I LET MY SON TAKE MY SHAME ON HIS BACK AND GET ON A TRAIN WITH IT. AND THEN I LET YOU GROW UP THINKING YOUR FATHER WAS A MAN WHO NEARLY BURNED YOU AND RAN AWAY. EVERY TIME SOMEBODY SAID IT IN FRONT OF YOU I KNEW AND I SAID NOTHING. THERE IS NO EXCUSE. I HAVE LOOKED FOR ONE FOR FIFTEEN YEARS.

Aceea fusese linia la care ridicase privirea și-l văzuse, pe tatăl ei, stând la fereastra din capătul coridorului, cu spatele la ea, cu umerii aplecați, gri în lumina cenușie. Un bărbat înalt și obosit, într-un pulover cu o gaură într-un cot, care împăturise pungi de hârtie în pătrate și le ținuse într-o cutie de pantofi, care îi lăsase un cântec și nimic altceva. Care îi lăsase un cântec și, după cum se dovedea, absolut tot restul pe deasupra.

That was the line at which she had looked up and seen him, her father, standing at the window at the end of the corridor with his back to her, shoulders bent, grey in the grey light. A tall tired man in a jumper with a hole in one elbow, who had folded paper bags into squares and kept them in a shoe box, who had left her a song and nothing else. Who had left her a song and, it turned out, everything else as well.