Povestea unei ore

Știindu-se că doamna Mallard suferea de o boală de inimă, s-a avut mare grijă să i se dea cât mai cu blândețe vestea morții soțului ei.

Knowing that Mrs. Mallard was afflicted with a heart trouble, great care was taken to break to her as gently as possible the news of her husband’s death.

Sora ei, Josephine, a fost cea care i-a spus, în fraze frânte; aluzii învăluite, care dezvăluiau ascunzând pe jumătate. Richards, un prieten al soțului ei, era și el acolo, lângă ea.

It was her sister Josephine who told her, in broken sentences; veiled hints that revealed in half concealing. Her husband’s friend Richards was there, too, near her.

El fusese cel care se afla la redacția ziarului când s-a primit vestea despre catastrofa feroviară, iar numele lui Brently Mallard deschidea lista celor „morți”.

It was he who had been in the newspaper office when intelligence of the railroad disaster was received, with Brently Mallard’s name leading the list of “killed.”

Nu își luase decât timpul necesar pentru a se asigura de adevărul acesteia printr-o a doua telegramă și se grăbise să o ia înaintea oricărui alt prieten mai puțin prudent și mai puțin delicat în transmiterea tristei vești.

He had only taken the time to assure himself of its truth by a second telegram, and had hastened to forestall any less careful, less tender friend in bearing the sad message.

Ea nu a primit povestea așa cum multe femei au primit-o, cu o neputință paralizantă de a-i accepta însemnătatea. A plâns pe loc, cu o bruscă și sălbatică abandonare, în brațele surorii sale.

She did not hear the story as many women have heard the same, with a paralyzed inability to accept its significance. She wept at once, with sudden, wild abandonment, in her sister’s arms.

Când furtuna de durere s-a potolit, s-a retras singură în camera ei. Nu a vrut ca nimeni să o urmeze.

When the storm of grief had spent itself she went away to her room alone. She would have no one follow her.

Acolo se afla, cu fața spre fereastra deschisă, un fotoliu confortabil și încăpător. În el s-a lăsat să cadă, copleșită de o epuizare fizică ce îi bântuia trupul și părea să-i pătrundă până în suflet.

There stood, facing the open window, a comfortable, roomy armchair. Into this she sank, pressed down by a physical exhaustion that haunted her body and seemed to reach into her soul.

Putea vedea în piața largă din fața casei vârfurile copacilor care fremătau cuprinși de freamătul noii vieți de primăvară. Mireasma delicioasă a ploii plutea în aer. Pe strada de dedesubt, un negustor ambulant își striga mărfurile.

She could see in the open square before her house the tops of trees that were all aquiver with the new spring life. The delicious breath of rain was in the air. In the street below a peddler was crying his wares.

Notele unui cântec îndepărtat, pe care cineva îl fredona, ajungeau stins până la ea, iar nenumărați vrăbii ciripeau sub streșini.

The notes of a distant song which some one was singing reached her faintly, and countless sparrows were twittering in the eaves.

Erau petice de cer senin care se iveau ici și colo prin norii ce se întâlniseră și se îngrămădiseră unii peste alții la apus, în fața ferestrei ei.

There were patches of blue sky showing here and there through the clouds that had met and piled one above the other in the west facing her window.

Stătea cu capul lăsat pe spate pe perna fotoliului, complet nemișcată, cu excepția momentelor în care un suspin îi urca în gât și o cutremura, așa cum un copil care a adormit plângând continuă să suspine în somn.

She sat with her head thrown back upon the cushion of the chair, quite motionless, except when a sob came up into her throat and shook her, as a child who has cried itself to sleep continues to sob in its dreams.

Era tânără, cu un chip frumos și liniștit, ale cărui trăsături trădau reținere și chiar o oarecare tărie. Însă acum în ochii ei se citea o privire pierdută, ațintită departe, spre unul dintre acele petice de cer senin.

She was young, with a fair, calm face, whose lines bespoke repression and even a certain strength. But now there was a dull stare in her eyes, whose gaze was fixed away off yonder on one of those patches of blue sky.

Nu era o privire de gândire adâncă, ci indica mai degrabă o suspendare a gândirii conștiente.

It was not a glance of reflection, but rather indicated a suspension of intelligent thought.

Ceva se apropia de ea și ea îl aștepta, cu teamă. Ce anume era? Nu știa; era prea subtil și greu de deslușit pentru a putea fi numit.

There was something coming to her and she was waiting for it, fearfully. What was it? She did not know; it was too subtle and elusive to name.