Albă-ca-Zăpada

Era în mijlocul iernii, când fulgi mari de zăpadă cădeau de jur împrejur, iar regina unei țări aflate la multe mii de mile depărtare stătea și lucra la fereastra ei.

It was the middle of winter, when the broad flakes of snow were falling around, that the queen of a country many thousand miles off sat working at her window.

Rama ferestrei era făcută din abanos negru și fin, iar în timp ce stătea și privea zăpada, s-a înțepat la deget și trei picături de sânge au căzut pe ea.

The frame of the window was made of fine black ebony, and as she sat looking out upon the snow, she pricked her finger, and three drops of blood fell upon it.

Apoi a privit gânditoare picăturile roșii care stropiseră zăpada albă și a spus: „O, de-ar fi fetița mea la fel de albă ca această zăpadă, la fel de roșie ca acest sânge și la fel de neagră ca această ramă de fereastră din abanos!”

Then she gazed thoughtfully upon the red drops that sprinkled the white snow, and said, ‘Would that my little daughter may be as white as that snow, as red as that blood, and as black as this ebony windowframe!’

Și fetița chiar a crescut așa; pielea ei era albă ca zăpada, obrajii rumeni ca sângele, iar părul negru ca abanosul; și au numit-o Albă-ca-Zăpada.

And so the little girl really did grow up; her skin was as white as snow, her cheeks as rosy as the blood, and her hair as black as ebony; and she was called Snowdrop.

Dar această regină a murit; iar regele s-a căsătorit curând cu o altă femeie, care a devenit regină și era foarte frumoasă, dar atât de vanitoasă încât nu putea suporta gândul că altcineva ar putea fi mai frumoasă decât ea.

But this queen died; and the king soon married another wife, who became queen, and was very beautiful, but so vain that she could not bear to think that anyone could be handsomer than she was.

Avea o oglindă fermecată, la care mergea de obicei, iar apoi se privea în ea și spunea:

She had a fairy looking-glass, to which she used to go, and then she would gaze upon herself in it, and say:

„Oglindă, spune-mi, spune-mi drept! Dintre toate doamnele din țară, cine e cea mai frumoasă, spune-mi, cine?”

‘Tell me, glass, tell me true! Of all the ladies in the land, Who is fairest, tell me, who?’

Iar oglinda răspundea mereu:

And the glass had always answered:

„Tu, regină, ești cea mai frumoasă din toată țara.”

‘Thou, queen, art the fairest in all the land.’

Dar Albă-ca-Zăpada devenea tot mai frumoasă; iar când a împlinit șapte ani, era luminoasă ca ziua și mai frumoasă decât regina însăși. Într-o zi, oglinda i-a răspuns reginei, când aceasta a mers să se privească în ea ca de obicei:

But Snowdrop grew more and more beautiful; and when she was seven years old she was as bright as the day, and fairer than the queen herself. Then the glass one day answered the queen, when she went to look in it as usual:

„Tu, regină, ești frumoasă și mândră la vedere, dar Albă-ca-Zăpada e mult mai frumoasă decât tine!”

‘Thou, queen, art fair, and beauteous to see, But Snowdrop is lovelier far than thee!’

Când a auzit asta, a pălit de furie și de invidie, a chemat un slujitor și a spus: „Ia-o pe Albă-ca-Zăpada și du-o departe în pădurea cea mare, ca să n-o mai văd niciodată.”

When she heard this she turned pale with rage and envy, and called to one of her servants, and said, ‘Take Snowdrop away into the wide wood, that I may never see her any more.’

Atunci slujitorul a condus-o departe; dar inima i s-a înmuiat când Albă-ca-Zăpada l-a rugat să-i cruțe viața, și a spus: „Nu-ți voi face niciun rău, copilă dragă.”

Then the servant led her away; but his heart melted when Snowdrop begged him to spare her life, and he said, ‘I will not hurt you, thou pretty child.’

Așa că a lăsat-o singură; și deși credea că fiarele sălbatice o vor sfâșia cel mai probabil în bucăți, a simțit ca și cum o greutate mare i-a căzut de pe inimă când a hotărât să n-o ucidă, ci s-o lase în voia sorții, cu șansa ca cineva s-o găsească și s-o salveze.

So he left her by herself; and though he thought it most likely that the wild beasts would tear her in pieces, he felt as if a great weight were taken off his heart when he had made up his mind not to kill her but to leave her to her fate, with the chance of someone finding and saving her.