Partea Priyei

Ana nu s-a întors la apartamentul lui Daniel în noaptea aceea. A mers direct de la canal spre Bridge Street și a sunat la ușa micului apartament de deasupra magazinului Shah’s. Era aproape zece. Priya a deschis ușa în halat de casă, cu o ceașcă de ceai într-o mână și cu televizorul vorbind tare în spatele ei.

Ana did not go back to Daniel’s flat that night. She walked straight from the canal to Bridge Street and rang the bell of the small flat above Shah’s. It was nearly ten. Priya opened the door in her dressing gown, with a cup of tea in one hand and the television talking loudly behind her.

O singură privire spre fața Anei a fost de ajuns. Priya a oprit televizorul fără să întrebe nimic și a pus din nou ceainicul pe foc. Apartamentul ei era mic, călduros și plin de fotografii: nunți, bebeluși, o Priya tânără într-un sari galben în fața magazinului în prima lui zi, acum treizeci de ani, cu un bărbat foarte mândru lângă ea.

One look at Ana’s face was enough. Priya turned off the television without asking anything and put the kettle on again. Her flat was small and warm and full of photographs: weddings, babies, a young Priya in a yellow sari standing in front of the shop on its first day, thirty years ago, with a very proud man beside her.

Ana i-a povestit despre vizita lui Helen pe barcă, despre plic și despre numărul plin de zerouri, precum și despre decizia lui Michael. Când a rostit cuvintele „pentru Jess”, Priya a pus ceașca pe masă atât de atent încât nu a scos niciun sunet.

Ana told her about Helen’s visit to the boat, about the envelope and the number with all its zeros, and about Michael’s decision. When she said the words for Jess, Priya put her cup down on the table so carefully that it did not make a sound.

„Băiatul acela prost, încăpățânat și frumos”, a spus ea încet. „O să dea brutăria mamei lui ca să cumpere iertarea fiicei sale. Iar ea nici măcar nu va ști de ce are el nevoie de iertare.” S-a uitat îndelung la Ana, ca și cum ar fi luat o hotărâre. Apoi s-a așezat greoi în fotoliu. „Așază-te, draga mea. O să-ți spun ceva ce nu am spus nimănui niciodată. Nici soțului meu, Dumnezeu să-l ierte. Nici măcar propriilor mei copii.”

“That stupid, stubborn, beautiful boy,” she said quietly. “He is going to give away his mother’s bakery to buy his daughter’s forgiveness. And she won’t even know why he needs forgiving.” She looked at Ana for a long time, as if she was deciding something. Then she sat down heavily in her armchair. “Sit down, my dear. I’m going to tell you something I have never told anyone. Not my husband, God rest him. Not my own children.”

Ana s-a așezat. Priya ținea ceașca cu ambele mâini, deși era goală, și privea fereastra întunecată. Peste drum, și brutăria era cufundată în întuneric. Walter dormea deja la ora aceea, până la două și jumătate.

Ana sat down. Priya held her cup in both hands, although it was empty, and looked at the dark window. Across the road the bakery was dark too. Walter would be asleep by now, until half past two.

„Știi că am văzut incendiul de la fereastra mea”, a început Priya. „Că am sunat la pompieri și am fugit peste drum în cămașă de noapte. Că Walter a ieșit primul pe ușa din față, ținând-o pe Jess într-o pătură. Totul este adevărat. Am povestit asta de o sută de ori.”

“You know that I saw the fire from my window,” Priya began. “That I phoned the fire service and ran across the road in my nightdress. That Walter came out of the front door first, carrying Jess in a blanket. All of that is true. I have told it a hundred times.”

„Ce nu am spus nimănui niciodată este următorul lucru. Când Walter a ieșit, am alergat spre el și am luat copilul din brațele lui, fiindcă tremura atât de tare încât mă temeam să nu o scape. Și când m-am apropiat de el, am simțit mirosul. În respirația lui, pe hainele lui. Whisky. Mult de tot. Nu mirosul unui om care a băut un pahar ca să se încălzească.”

“What I have never told anybody is this. When Walter came out, I ran to him and took the baby from his arms, because he was shaking so much I was afraid he would drop her. And when I was close to him, I smelled it. On his breath, on his clothes. Whisky. A lot of it. Not the smell of a man who has had one glass to keep warm.”

Ana nu s-a mișcat. Priya a dat încet din cap, de parcă Ana ar fi spus ceva. „Știai deja”, a spus ea. „Văd pe fața ta. Ți-a spus el. Bine. Atunci nu trebuie să explic totul.”

Ana did not move. Priya nodded slowly, as if Ana had said something. “You knew already,” she said. “I can see it. He told you. Good. Then I don’t have to explain everything.”

„Văzusem sticlele în pubela lui ani de zile”, a continuat ea. „Eu scot pubelele pentru jumătate de stradă marțea, draga mea, văd totul. După ce a murit Mary, apărea o sticlă în fiecare săptămână, apoi două. N-am spus nimic. Walter era prietenul meu, era în doliu, iar pubela unui om e treaba lui.” Ea a închis ochii. „Iar în dimineața următoare, Michael a stat în fața magazinului meu și a spus întregii străzi că el a lăsat cuptorul pornit. Și am știut. Am știut imediat că nu era adevărat.”

“I had seen the bottles in his bin for years,” she went on. “I take out the bins for half the street on Tuesdays, my dear, I see everything. After Mary died, there was a bottle every week, then two. I said nothing. Walter was my friend, and he was grieving, and a man’s bin is his own business.” She closed her eyes. “And the next morning, Michael stood in front of my shop and told the whole street that he had left the oven on. And I knew. I knew immediately that it wasn’t true.”