Treizeci

Luni la trei și jumătate sunt orare noi la depou, pentru ianuarie. Le citesc. Linia 12. Linia 9. Linia 24.

On Monday at half past three there are new timetables at the depot, for January. I read them. Line 12. Line 9. Line 24.

Linia 24: ultimul autobuz din gară este la ora cinci.

Line 24: the last bus from the station is at five o’clock.

La cinci? Citesc din nou. După cinci nu mai este nimic. Niciun autobuz de seară. Niciun 9:15.

Five o’clock? I read it again. After five there is nothing. No evening bus. No 9:15.

Merg la biroul domnului Hale. Domnul Hale conduce depoul.

I go to Mr Hale’s office. Mr Hale runs the depot.

„Domnule Hale. Orarul din ianuarie. Linia 24 se oprește la cinci. Este greșit.”

“Mr Hale. The January timetable. Line 24 stops at five. That’s wrong.”

Se uită la birou. „Nu este greșit, Rosa.”

He looks at his desk. “It isn’t wrong, Rosa.”

„Știți?”

“You know?”

„De o săptămână. Este biroul de transport din oraș. De la întâi ianuarie, niciun autobuz de seară pe linia 24. Cifrele sunt proaste.” Îmi dă o scrisoare. „Mergeți pe linia 9. Ziua. La cinci dimineața.”

“For a week. It’s the transport office in the city. From the first of January, no evening bus on Line 24. The numbers are bad.” He gives me a letter. “You go to Line 9. Days. Five in the morning.”

Sunt furioasă. Sunt foarte furioasă. Linia 24 de seară este autobuzul meu. De doi ani! Apoi știu de ce sunt atât de furioasă. Niciun autobuz de seară. Niciun 9:15.

I am angry. I am very angry. The evening 24 is my bus. Two years now! Then I know why I am so angry. No evening bus. No 9:15.

Marți dimineață merg în oraș. Biroul de transport este lângă râu.

On Tuesday morning I go to the city. The transport office is next to the river.

„Unde este biroul pentru autobuze, vă rog?” întreb la ușă.

“Where is the office for the buses, please?” I ask at the door.

„Sus, pe scări. Camera doisprezece. În stânga.”

“Up the stairs. Room twelve. On the left.”

În camera doisprezece este o femeie cu părul scurt și alb. Are multe hârtii. O cheamă doamna Lund. Nu zâmbește, dar ascultă.

In room twelve there is a woman with short white hair. She has a lot of paper. Her name is Mrs Lund. She doesn’t smile, but she listens.

„Linia 24”, zice ea. „Poftiți.” Îmi arată o hârtie cu cifre. „Autobuzul de 9:15 din gară. Cinci oameni. În fiecare seară, cinci oameni.”

“Line 24,” she says. “Here.” She shows me a paper with numbers. “The 9:15 from the station. Five people. Every night, five people.”