O sută de nume

„Nume, adresă, număr de telefon. Aici. Vă rog!”

“Name, address, phone number. Here. Please!”

Miercuri este o hârtie mare lângă scaunul meu. Pe ea scriu cu roșu: PĂSTRAȚI AUTOBUZUL 24 DE SEARĂ! Sub ea sunt rânduri pentru nume.

On Wednesday there is a big paper next to my seat. On it I write in red: KEEP THE EVENING 24! Under it there are lines for names.

Asistenta scrie prima. Apoi prietena ei. Apoi domnul Kaplan, cu litere vechi. Cei patru băieți de la bucătăria restaurantului își scriu numele. O femeie cu un copil mic scrie numele ei și numele bebelușului.

The nurse writes first. Then her friend. Then Mr Kaplan, in old letters. The four boys from the restaurant kitchen write their names. A woman with a baby writes her name and the baby’s name.

„Bebelușul este foarte mic”, zic. „Poate un bebeluș să semneze?”

“The baby is very small,” I say. “Can a baby sign?”

„Este și autobuzul ei”, zice femeia.

“It’s her bus too,” says the woman.

La ultima stație duc hârtia lui Hamid. Își scrie numele. Apoi îl scrie din nou.

At the last stop I take the paper to Hamid. He writes his name. Then he writes it again.

„Hamid! De două ori?”

“Hamid! Two times?”

„Unul pentru mine și unul pentru magazinul meu.” Ia hârtia. „Așteaptă.” Ia o hârtie mare și un pix. Scrie: CEAI GRATIS JOI, 17 DECEMBRIE, PENTRU FIECARE BILET DE PE LINIA 24. O pune în vitrină.

“One for me and one for my shop.” He takes the paper. “Wait.” He gets a big paper and a pen. He writes: FREE TEA ON THURSDAY 17 DECEMBER FOR EVERY 24 TICKET. He puts it in his window.

„Ceai gratis? Pentru toți? Hamid!”

“Free tea? For everybody? Hamid!”

„Oamenii mei de noapte vin cu autobuzul tău. Fără autobuz, fără oameni. Și îmi place autobuzul tău.”

“My night people come on your bus. No bus, no people. And I like your bus.”

Joi fac ceva nou. Înainte de tură, îmi pun ruj. Roșu. Doar puțin.

On Thursday I do something new. Before my shift, I put on lipstick. Red. Just a little.

La depou Dev îl vede imediat. „Rosa! Ruj! Pentru autobuz?”

At the depot Dev sees it at once. “Rosa! Lipstick! For the bus?”

„Pentru mine.”

“For me.”

„Pentru 9:15, cred.” Râde. Apoi se uită trist. „Rosa. Te rog. Ia tura mea de Revelion. În ziua de Anul Nou fetița mea are cinci ani. Cinci! Nimeni nu vrea tura.”

“For the 9:15, I think.” He laughs. Then he looks sad. “Rosa. Please. Take my New Year’s Eve shift. On New Year’s Day my little girl is five. Five! Nobody wants it.”