Noapte liniștită

Marți, la 9:15, Jonas se așază. La prima stație doarme. Capul lui este pe geam. Cutia lui este pe genunchi.

On Tuesday, at 9:15, Jonas sits down. At the first stop he is asleep. His head is on the window. His case is on his knees.

La ultima stație mă uit la el. Față gri. Fără somn de zile, cred.

At the last stop I look at him. Grey face. No sleep for days, I think.

Nu îl trezesc. Îl duc înapoi la stația de plecare și mergem iar.

I don’t wake him. I drive him back to the station, and round again.

În piață, la 10:40, se trezește. Se uită la ceas. Fața lui devine roșie.

At the square, at 10:40, he wakes up. He looks at his watch. His face goes red.

„O oră! Rosa! Mai am două zile!”

“One hour! Rosa! I have two days!”

„Dormiți. E bine.”

“You sleep. That’s good.”

Nu răspunde. Coboară și traversează piața, repede. Niciun „noapte bună”. Nimic.

He doesn’t answer. He gets off and walks across the square, fast. No “good night”. Nothing.

Miercuri la 9:15 urcă. Se așază. Apoi o spune.

On Wednesday at 9:15 he gets on. He sits down. Then he says it.

„Îmi pare rău. Dorm o oră, și azi mâinile mele sunt iar bune. Aveți dreptate.” Se uită la mine în oglindă. „Rosa. Veniți la slujba de la miezul nopții. Mâine.”

“I’m sorry. I sleep for one hour, and today my hands are good again. You’re right.” He looks at me in the mirror. “Rosa. Come to midnight mass. Tomorrow.”

„Mâine conduc. Ultimul meu autobuz este în piață la 11:50.”

“I’m driving tomorrow. My last bus is at the square at 11:50.”

„Știu. Veniți după.”

“I know. Come after.”

După? Nu vreau după.

After? I don’t want after.

La depou îl întreb pe domnul Hale. „Mâine seară, ultimul autobuz. Poate să-l ia cineva?”

At the depot I ask Mr Hale. “Tomorrow night, the last bus. Can somebody take it?”

„Este Ajunul Crăciunului, Rosa. Nu este nimeni. Nu.”

“It’s Christmas Eve, Rosa. There’s nobody. No.”