Magazinul de magie

Am văzut Magazinul de magie de departe de mai multe ori; am trecut pe lângă el o dată sau de două ori, o vitrină cu mici obiecte atrăgătoare, bile magice, găini magice, conuri minunate, păpuși de ventriloc, recuzita pentru trucul cu coșul, pachete de cărți de joc care ARĂTAU în regulă și tot felul de lucruri de acest gen, dar nu m-am gândit niciodată să intru până când într-o zi, aproape fără avertisment, Gip m-a tras de deget chiar până la vitrină și s-a purtat în așa fel încât nu am avut altă soluție decât să-l iau înăuntru.

I had seen the Magic Shop from afar several times; I had passed it once or twice, a shop window of alluring little objects, magic balls, magic hens, wonderful cones, ventriloquist dolls, the material of the basket trick, packs of cards that LOOKED all right, and all that sort of thing, but never had I thought of going in until one day, almost without warning, Gip hauled me by my finger right up to the window, and so conducted himself that there was nothing for it but to take him in.

Să spun drept, nu am crezut că locul acela era acolo — o fațadă de mărime modestă pe Regent Street, între magazinul de tablouri și locul unde aleargă puii abia ieșiți din incubatoare brevetate, dar era acolo, fără îndoială.

I had not thought the place was there, to tell the truth—a modest-sized frontage in Regent Street, between the picture shop and the place where the chicks run about just out of patent incubators, but there it was sure enough.

Mi-am imaginat că era mai jos, mai aproape de Circus, sau după colț pe Oxford Street, sau chiar în Holborn; fusese mereu peste drum și puțin inaccesibil, cu ceva din natura unui miraj în poziția sa; dar acum era aici, absolut incontestabil, iar vârful grăsuț al degetului arătător al lui Gip a făcut un zgomot pe sticlă.

I had fancied it was down nearer the Circus, or round the corner in Oxford Street, or even in Holborn; always over the way and a little inaccessible it had been, with something of the mirage in its position; but here it was now quite indisputably, and the fat end of Gip’s pointing finger made a noise upon the glass.

„Dacă aș fi bogat”, a spus Gip, atingând cu degetul Oul care dispare, „mi-aș cumpăra asta. Și asta” — care era Belușul care plânge, Foarte uman — „și asta”, care era un mister și se numea, după cum afirma un cartonaș îngrijit, «Cumpără unul și uimește-ți prietenii».

“If I was rich,” said Gip, dabbing a finger at the Disappearing Egg, “I’d buy myself that. And that”—which was The Crying Baby, Very Human—“and that,” which was a mystery, and called, so a neat card asserted, “Buy One and Astonish Your Friends.”

„Orice”, a spus Gip, „va dispărea sub unul dintre aceste conuri. Am citit despre asta într-o carte.

“Anything,” said Gip, “will disappear under one of those cones. I have read about it in a book.

„Și acolo, tati, este Moneda de jumătate de penny care dispare —, numai că au pus-o așa cu fața în sus ca să nu putem vedea cum se face.”

“And there, dadda, is the Vanishing Halfpenny—, only they’ve put it this way up so’s we can’t see how it’s done.”

Gip, dragul de el, a moștenit buna creștere a mamei sale și nu a propus să intrăm în magazin sau să insiste în vreun fel; doar că, știți, destul de inconștient mi-a tras degetul spre ușă și și-a arătat clar interesul.

Gip, dear boy, inherits his mother’s breeding, and he did not propose to enter the shop or worry in any way; only, you know, quite unconsciously he lugged my finger doorward, and he made his interest clear.

„Asta”, a spus el și a arătat spre Sticla magică.

“That,” he said, and pointed to the Magic Bottle.

„Dacă ai avea asta?”, am spus eu; la această întrebare plină de promisiuni, el a privit în sus cu o strălucire bruscă.

“If you had that?” I said; at which promising inquiry he looked up with a sudden radiance.

„I-aș putea-o arăta lui Jessie”, a spus el, gândindu-se ca întotdeauna la ceilalți.

“I could show it to Jessie,” he said, thoughtful as ever of others.

„Mai sunt mai puțin de o sută de zile până la ziua ta, Gibbles”, am spus eu și am pus mâna pe clanță.

“It’s less than a hundred days to your birthday, Gibbles,” I said, and laid my hand on the door-handle.

Gip nu a răspuns nimic, dar strânsoarea lui pe degetul meu a devenit mai puternică și așa am intrat în magazin.

Gip made no answer, but his grip tightened on my finger, and so we came into the shop.

Acesta nu era un magazin obișnuit; era un magazin de magie, și toată nerăbdarea veselă pe care ar fi arătat-o Gip în fața unor simple jucării lipsea. Mi-a lăsat mie greul conversației.

It was no common shop this; it was a magic shop, and all the prancing precedence Gip would have taken in the matter of mere toys was wanting. He left the burthen of the conversation to me.

Era un magazin mic și îngust, nu foarte bine luminat, iar clopoțelul de la ușă a sunat din nou cu un clinchet tânguitor când am închis ușa în urma noastră. Pentru o clipă am fost singuri și am putut să ne uităm în jur.

It was a little, narrow shop, not very well lit, and the door-bell pinged again with a plaintive note as we closed it behind us. For a moment or so we were alone and could glance about us.