Apartamentul de deasupra farmaciei

Îi promisesem poștașului, în seara dinainte, că las povestea în pace. Sâmbătă, doisprezece decembrie, la șase fără un sfert dimineața, stăteam într-o ușă întunecată, peste drum de farmacie, și îmi încălcam promisiunea.

I had promised the postman, the night before, that I would leave it alone. On Saturday the twelfth of December, at a quarter to six in the morning, I was standing in a dark doorway across the street from the chemist’s, breaking that promise.

Farmacia era închisă și întunecată. Lângă vitrina ei era o ușă verde, îngustă, cu un număr de alamă, iar deasupra ușii erau două ferestre. Perdelele erau trase, dar în spatele lor era lumină. Cineva era treaz acolo sus.

The chemist’s was dark. Next to its window there was a narrow green door with a brass number on it, and above the door, two windows. The curtains were closed, but there was a light behind them. Somebody was awake up there.

Am așteptat. Era foarte frig. Târgul se deschidea în ziua aceea, iar căsuțele din mijlocul pieței erau gata, cu obloanele de lemn închise și cu zăpadă pe acoperișuri. În câteva ore piața avea să fie plină de oameni și de muzică. Acum era goală și liniștită, iar eu îmi auzeam propria inimă.

I waited. It was very cold. The market opened that day, and the huts in the middle of the square were ready, with their wooden shutters closed and snow on their roofs. In a few hours the square would be full of people and music. Now it was empty and silent, and I could hear my own heart.

La șase și cinci s-a deschis ușa verde.

At five past six, the green door opened.

Ben a ieșit, exact la timp. Era rutina lui, iar eu o învățasem. Purta jacheta roșie, cu geanta de poștaș pe piept, și ținea ceva în ambele mâini: un pachet de plicuri crem, o duzină sau mai multe, legate cu un șnur roșu. A închis ușa încet în urma lui și s-a întors să pună pachetul în geantă.

Ben came out, right on time. It was his routine, and I had learned it. He was in his red jacket, with his postbag across his chest, and he was holding something in both hands: a bundle of cream envelopes, a dozen or more, tied with a piece of red string. He closed the door quietly behind him and turned to put the bundle in his bag.

Apoi a ridicat privirea și m-a văzut.

Then he looked up and saw me.

Nu s-a mișcat. Nici eu. Stăteam de o parte și de alta a străzii înguste, în zăpada albastră, iar pachetul de plicuri era în mâinile lui, între noi, și nu era nimic ce am fi putut spune ca să nu fie adevărat.

He didn’t move. Neither did I. We stood on the two sides of the narrow street in the blue snow, and the bundle of envelopes was in his hands between us, and there was nothing either of us could say that would make it not true.

— Leila, a spus el într-un târziu. Vocea lui era foarte încetă. Ai spus.

“Leila,” he said at last. His voice was very quiet. “You said.”

— Știu ce am spus.

“I know what I said.”

— Ai spus că lași povestea în pace. Ieri. Te-ai uitat la mine și ai spus asta.

“You said you’d leave it alone. Yesterday. You looked at me and you said it.”

— Știu.

“I know.”

S-a uitat la plicuri. S-a uitat la ușa verde. S-a uitat la ceas. L-am văzut gândindu-se la toate, foarte repede, și am văzut clipa în care a hotărât. Era prima dată când înțelegeam ce fel de om era.

He looked down at the envelopes. He looked at the green door. He looked at his watch. I saw him think it all through, very fast, and I saw the moment he decided. It was the first time I understood what kind of man he was.

— Am paisprezece copii cărora trebuie să le duc răspunsul înainte de opt, a spus el. Paisprezece. Așteaptă din șase decembrie. Nu îi fac să aștepte din cauza ta. A pus plicurile în geantă. — Să nu îndrăznești s-o superi. Are optzeci și doi de ani.

“I have fourteen children to deliver to before eight,” he said. “Fourteen. They’ve been waiting since the sixth. I’m not going to make them wait because of you.” He put the envelopes in his bag. “Don’t you dare upset her. She’s eighty-two.”

Apoi s-a întors și a plecat repede spre capătul de sus al pieței, iar eu am auzit prima cutie poștală deschizându-se și închizându-se.

Then he turned and walked away fast towards the top of the square, and I heard the first letter box open and close.