Peronul doi

Ana s-a uitat la magazin. Jess era înăuntru, în spate, și alegea chipsuri. Ana nu s-a mai gândit deloc. A fugit pe scări, peste podețul de deasupra trenurilor și a coborât pe celălalt peron.

Ana looked at the shop. Jess was inside, at the back, choosing crisps. Ana didn’t think any more. She ran up the stairs, across the little bridge over the trains and down to the other platform.

Mick era încă la aparatul de bilete. Nu a auzit-o. Pe ecran, Ana a putut să vadă cuvintele: SINGLE. MANCHESTER PICCADILLY. £14.70. Degetul lui era deasupra butonului, dar nu îl apăsa.

Mick was still at the ticket machine. He didn’t hear her. On the screen, Ana could see the words: SINGLE. MANCHESTER PICCADILLY. £14.70. His finger was over the button, but he wasn’t pressing it.

„Mick”, a spus ea.

“Mick,” she said.

El s-a întors repede. Fața lui a devenit albă, apoi furioasă. „Ți-am spus. Lasă-mă în pace.”

He turned round fast. His face went white, then angry. “I told you. Leave me alone.”

„Pleci la Manchester. Acum. În noaptea asta.”

“You’re going to Manchester. Now. Tonight.”

„Da. Și nu e treaba ta.” S-a întors iar spre aparat și și-a scos portofelul. Mâinile lui tremurau puțin, la fel ca ale tatălui său. Portofelul i-a căzut din mână pe jos.

“Yes. And it’s not your business.” He turned back to the machine and took out his wallet. His hands were shaking, a little, like his father’s. The wallet fell out of his hand onto the ground.

Cardurile și monedele au zburat peste tot. Și o poză mică și veche. A căzut la picioarele Anei, cu fața în sus. Ea a ridicat-o înainte ca el să poată.

Cards and coins went everywhere. And a small old photo. It landed at Ana’s feet, face up. She picked it up before he could.

Era poza unui bărbat tânăr într-un șorț alb. Era înalt, cu părul negru și un zâmbet mare și fericit. În brațe, era un bebeluș cu părul roșcat. În spatele lor era vitrina unui magazin, iar deasupra vitrinei era o firmă cu litere mari: BELL & SON.

It was a photo of a young man in a white apron. He was tall, with dark hair and a big, happy smile. In his arms, there was a baby with red hair. Behind them was a shop window, and over the window was a sign with big letters: BELL & SON.

Ana s-a uitat la poză. Apoi s-a uitat la bărbatul obosit din fața ei, cu barba căruntă și paltonul vechi. Era același om. Cu cincisprezece ani mai bătrân și fără zâmbet. Dar același om.

Ana looked at the photo. Then she looked at the tired man in front of her, with the grey beard and the old coat. It was the same man. Fifteen years older, and with no smile. But the same man.

„Michael”, a spus ea încet.

“Michael,” she said quietly.

De data asta, el nu a mai zis nu. A stat acolo pe peron și s-a uitat la poza din mâna ei. Mult timp, nu a spus nimic. Apoi a tras aer adânc în piept.

He didn’t say no this time. He stood there on the platform and looked at the photo in her hand. For a long time, he didn’t say anything. Then he took a deep breath.

„Da”, a spus el. „Sunt Michael. Michael Bell.”

“Yes,” he said. “I’m Michael. Michael Bell.”

A fost foarte ciudat să audă asta. Ana a ghicit asta cu o săptămână înainte, dar acum era adevărat. I-a dat poza. El a pus-o înapoi în portofel foarte, foarte atent.

It was very strange to hear it. Ana guessed it a week ago, but now it was true. She gave him the photo. He put it back in his wallet very, very carefully.

„Felicitarea”, a spus Ana. „De ziua lui Walter. Fără timbru. Tu ai fost.”

“The card,” Ana said. “On Walter’s birthday. With no stamp. That was you.”