Omul invizibil

Sosește omul ciudat

The Strange Man Arrives

Străinul a venit la Iping la sfârșitul lui februarie, prin vânt rece și zăpadă multă. Era ultima zăpadă a anului. A mers peste dealuri de la gara Bramblehurst, cu o geantă neagră mică.

The stranger came to Iping at the end of February, through cold wind and heavy snow. It was the last snow of the year. He walked over the hills from Bramblehurst station with a small black bag.

Hainele l-au acoperit din cap până în picioare, iar pălăria moale i-a ascuns fața. S-a văzut doar vârful lucios al nasului.

Clothes covered him from head to foot, and his soft hat hid his face. Only the shiny tip of his nose showed.

Aproape că a căzut pe ușa hanului Coach and Horses.

He almost fell through the door of the Coach and Horses inn.

„Un foc!” a strigat el. „Vă rog, fiți bun! O cameră și un foc!”

“A fire!” he shouted. “Please, be kind! A room and a fire!”

Doamna Hall era stăpâna hanului. El și-a scuturat zăpada în bar și a mers după ea în salonul pentru oaspeți. A spus foarte puține, dar a aruncat două monede de aur pe masă. Ele au plătit camera.

Mrs. Hall owned the inn. He shook off the snow in the bar and followed her into the guest parlour. He said very little, but he threw two gold coins on the table. They paid for his room.

Doamna Hall a aprins focul și s-a dus să gătească singură masa lui. Un oaspete iarna era un noroc minunat, iar acesta nu s-a certat pentru bani.

Mrs. Hall lit the fire and went to cook his meal herself. A guest in winter was wonderful luck, and this one did not argue about money.

Tânăra ei servitoare Millie era înceată, așa că doamna Hall i-a spus exact ce a gândit despre ea. Apoi a dus farfurii și pahare în salon și a pus masa.

Her young servant Millie was slow, so Mrs. Hall told her exactly what she thought. Then she carried plates and glasses into the parlour and laid the table.

Focul era bine aprins, dar străinul avea încă pălăria și haina pe el. A stat la fereastră și s-a uitat la zăpadă.

The fire was burning well, but the stranger still wore his hat and coat. He stood at the window and looked out at the snow.

„Pot să vă iau pălăria și haina, domnule?” a întrebat ea. „Le pot usca bine în bucătărie.”

“Can I take your hat and coat, sir?” she asked. “I can give them a good dry in the kitchen.”

„Nu,” a spus el și nu s-a întors.

“No,” he said, and he did not turn.

Ea a deschis gura să întrebe din nou. El și-a întors capul și s-a uitat la ea peste umăr. „Prefer să le țin pe mine,” a spus el foarte clar.

She opened her mouth to ask again. He turned his head and looked at her over his shoulder. “I prefer to keep them on,” he said very clearly.

Acum ea i-a văzut ochelarii mari albaștri, cu sticlă și pe lateral. Păr des i-a căzut peste gulerul hainei și i-a ascuns obrajii.

Now she saw his big blue goggles, with glass at the sides too. Thick hair came down over his coat collar and hid his cheeks.

„Foarte bine, domnule,” a spus ea. „Cum doriți .”

“Very well, sir,” she said. “ As you like.”