The Scarlet Plague

I

I

The way led along upon what had once been the embankment of a railroad. But no train had run upon it for many years. The forest on either side swelled up the slopes of the embankment and crested across it in a green wave of trees and bushes. The trail was as narrow as a man’s body, and was no more than a wild-animal runway. Occasionally, a piece of rusty iron, showing through the forest-mould, advertised that the rail and the ties still remained. In one place, a ten-inch tree, bursting through at a connection, had lifted the end of a rail clearly into view. The tie had evidently followed the rail, held to it by the spike long enough for its bed to be filled with gravel and rotten leaves, so that now the crumbling, rotten timber thrust itself up at a curious slant. Old as the road was, it was manifest that it had been of the mono-rail type.

Drumul urma ceea ce fusese cândva rambleul unei căi ferate. Dar de mulți ani nu mai trecuse niciun tren pe acolo. Pădurea de pe ambele părți se umflase pe pantele rambleului și îl încununa dintr-o parte în alta cu un val verde de copaci și tufișuri. Poteca era îngustă cât un trup de om și nu era mai mult decât o trecătoare de animale sălbatice. Din când în când, câte o bucată de fier ruginit, ivită prin humusul pădurii, vădea că șinele și traversele încă mai existau. Într-un loc, un copac gros de zece inci, crescând printr-o îmbinare, ridicase limpede la vedere capătul unei șine. Traversa urmase, de bună seamă, șina, ținută de ea de crampon destul timp cât să i se umple așternutul cu pietriș și frunze putrede, așa că acum lemnul sfărâmicios și putrezit se înălța într-o înclinație ciudată. Oricât de veche era calea, se vedea limpede că fusese de tip monorai.

An old man and a boy travelled along this runway. They moved slowly, for the old man was very old, a touch of palsy made his movements tremulous, and he leaned heavily upon his staff. A rude skull-cap of goat-skin protected his head from the sun. From beneath this fell a scant fringe of stained and dirty-white hair. A visor, ingeniously made from a large leaf, shielded his eyes, and from under this he peered at the way of his feet on the trail. His beard, which should have been snow-white but which showed the same weather-wear and camp-stain as his hair, fell nearly to his waist in a great tangled mass. About his chest and shoulders hung a single, mangy garment of goat-skin. His arms and legs, withered and skinny, betokened extreme age, as well as did their sunburn and scars and scratches betoken long years of exposure to the elements.

Un bătrân și un băiat mergeau pe această potecă. Înaintau încet, pentru că bătrânul era foarte bătrân, o urmă de paralizie îi făcea mișcările tremurate, iar el se sprijinea greu în toiag. O scufie grosolană din piele de capră îi apăra capul de soare. De sub ea atârna o franjurime rară de păr murdar și pătat, de un alb spălăcit. O vizieră, făcută cu meșteșug dintr-o frunză mare, îi umbrea ochii, și de sub ea își cerceta locul unde punea piciorul pe potecă. Barba lui, care ar fi trebuit să fie albă ca zăpada, dar care purta aceeași uzură a vremii și aceleași pete de bivuac ca părul, îi cădea aproape până la brâu, într-o claie mare și încâlcită. Pe piept și pe umeri îi atârna o singură haină zdrențuită, din piele de capră. Brațele și picioarele lui, uscate și slăbănoage, vădeau o bătrânețe extremă, după cum arsura soarelui, cicatricile și zgârieturile lor vădeau ani lungi de expunere la capriciile naturii.

The boy, who led the way, checking the eagerness of his muscles to the slow progress of the elder, likewise wore a single garment—a ragged-edged piece of bear-skin, with a hole in the middle through which he had thrust his head. He could not have been more than twelve years old. Tucked coquettishly over one ear was the freshly severed tail of a pig. In one hand he carried a medium-sized bow and an arrow.

Băiatul, care mergea înainte și își înfrâna sprinteneala mușchilor după mersul încet al celui mai în vârstă, purta și el o singură haină: o bucată de piele de urs cu marginile zdrențuite, având în mijloc o gaură prin care își trecuse capul. Nu putea avea mai mult de doisprezece ani. Pe după o ureche, cochet înfipt, avea coada proaspăt tăiată a unui porc. Într-o mână ținea un arc de mărime mijlocie și o săgeată.

On his back was a quiverful of arrows. From a sheath hanging about his neck on a thong, projected the battered handle of a hunting knife. He was as brown as a berry, and walked softly, with almost a catlike tread. In marked contrast with his sunburned skin were his eyes—blue, deep blue, but keen and sharp as a pair of gimlets. They seemed to bore into aft about him in a way that was habitual. As he went along he smelled things, as well, his distended, quivering nostrils carrying to his brain an endless series of messages from the outside world. Also, his hearing was acute, and had been so trained that it operated automatically. Without conscious effort, he heard all the slight sounds in the apparent quiet—heard, and differentiated, and classified these sounds—whether they were of the wind rustling the leaves, of the humming of bees and gnats, of the distant rumble of the sea that drifted to him only in lulls, or of the gopher, just under his foot, shoving a pouchful of earth into the entrance of his hole.

În spate avea o tolbă plină cu săgeți. Dintr-o teacă atârnată de gât pe o curea ieșea mânerul ciobit al unui cuțit de vânătoare. Era negru de bronzat ca o boabă coaptă și mergea încet, aproape cu pas de pisică. În contrast izbitor cu pielea lui arsă de soare erau ochii: albaștri, de un albastru profund, dar ageri și ascuțiți ca niște burghie. Păreau să străpungă tot ce era în jurul lui, ca din obișnuință. Pe măsură ce mergea, mirosea și lucrurile, nările lui dilatate și tremurătoare ducând spre creier un șir nesfârșit de vești din lumea de afară. Auzul îi era și el fin și atât de bine format, încât lucra de la sine. Fără niciun efort conștient, auzea toate sunetele slabe din liniștea aparentă — le auzea, le deosebea și le clasifica — fie că erau foșnetul vântului prin frunze, bâzâitul albinelor și al țânțarilor, bubuitul îndepărtat al mării, care ajungea până la el doar în răgazuri, ori popândăul, chiar sub piciorul lui, împingând o gură plină de pământ în intrarea vizuinii.