The Man by the Fire

“On what grounds?” I said.

— Pe ce motiv? am întrebat.

He turned to me as if he had only just noticed I was there. “I wasn’t talking to you, young man.”

S-a întors spre mine de parcă abia atunci ar fi observat că sunt acolo. — Nu cu dumneata vorbeam, tinere.

“You’re talking about my father. That makes it my business.” Behind me twelve stall-holders had stopped working to listen. Twelve names, out of the twenty the council wanted by the eleventh, and Mr Pike had just brought five more across the square only to take them away.

— Vorbiți despre tatăl meu. Deci mă privește. În spatele meu, doisprezece comercianți au încetat să lucreze ca să asculte. Doisprezece nume, din cele douăzeci pe care le voia primăria până pe 11, iar domnul Pike tocmai adusese cinci în plus prin piață, doar ca să le ia înapoi.

“Then here are my grounds.” He pulled his scarf tighter. “This is a Christmas market. It’s held on the steps of a church, on the feast of the birth of Christ. It has been run for thirty years by Walter Brandt, who is a Christian and a member of that church, and before him by Father Gregory, who was its priest. I’ve nothing against your father. I’ve bought my milk from him for twenty years. But he is not a Christian, and a Christian feast should be run by a Christian. That’s all.”

— Atunci iată motivele mele. Și-a strâns eșarfa mai tare. Este un târg de Crăciun. Se ține pe treptele unei biserici, de sărbătoarea nașterii lui Hristos. Îl conduce de treizeci de ani Walter Brandt, care e creștin și membru al bisericii, iar înaintea lui l-a condus părintele Gregory, preotul ei. N-am nimic împotriva tatălui dumitale. Îmi iau laptele de la el de douăzeci de ani. Dar nu e creștin, iar o sărbătoare creștină trebuie condusă de un creștin. Atât.

Behind him the five stall-holders looked at the snow. One of them, a young woman who sold knitted hats, looked as if she wished she were somewhere else.

În spatele lui, cei cinci comercianți se uitau la zăpadă. Una dintre ei, o tânără care vindea căciuli tricotate, părea că ar vrea să fie în altă parte.

I am good at this kind of moment. I have taken apart better arguments than Mr Pike’s in front of judges. So I did what I am good at.

Mă pricep la momente ca acesta. Am demontat argumente mai bune decât al domnului Pike în fața judecătorilor. Așa că am făcut ce mă pricep să fac.

“Mr Pike,” I said, “you understand that what you’ve just said is discrimination? On grounds of religion. If you said it in a workplace, you’d be dismissed. If the council heard that stall-holders were refusing to trade because of the organiser’s faith, they’d be within their rights to refuse your licence, not his. I’d advise you very strongly to think about what you’ve said before you say it again.”

— Domnule Pike, am spus, înțelegeți că ceea ce ați spus acum este discriminare? Pe motive de religie. Dacă ați spune asta la locul de muncă, ați fi concediat. Dacă primăria ar auzi că unii comercianți refuză să vândă din cauza religiei organizatorului, ar avea dreptul să refuze autorizația dumneavoastră, nu pe a lui. Vă sfătuiesc cu tărie să vă gândiți la ce ați spus înainte să mai spuneți o dată.

It was a good speech. It was clear, accurate and short. It was also, I saw at once, a disaster.

A fost o vorbire bună. Clară, corectă și scurtă. Dar, am văzut imediat, a fost și un dezastru.

Mr Pike’s face went hard and still. The young woman with the hats looked at me with something close to fear. Two of the stall-holders who had been working with us all evening, a married couple who sold roasted chestnuts, quietly put down their tools and walked over to stand beside him.

Fața domnului Pike a devenit dură și nemișcată. Tânăra cu căciulile s-a uitat la mine cu ceva apropiat de frică. Doi dintre comercianții care lucraseră cu noi toată seara, un cuplu care vindea castane coapte, și-au lăsat încet uneltele jos și au venit să stea lângă el.

“Threats,” said Mr Pike. “From a London lawyer. In the middle of our own square.” He nodded slowly, as if I had proved something he had always known. “Thank you, Mr Yousef. That’s very clear.”

— Amenințări, a spus domnul Pike. De la un avocat din Londra. În mijlocul pieței noastre. A dat din cap încet, de parcă i-aș fi dovedit ceva ce știuse dintotdeauna. Mulțumesc, domnule Yousef. E foarte clar.

He walked back across the square to the café. The others followed him, and the chestnut couple went too, carrying their tools. The door of the café closed behind them, and its little bell rang.

S-a întors prin piață spre cafenea. Ceilalți l-au urmat, iar cuplul cu castane a plecat și el, cu uneltele în mână. Ușa cafenelei s-a închis în urma lor și clopoțelul ei a sunat.

My father had not said a single word. He was still holding his plank. He put it down carefully on the trestle, picked up the saw, and went on cutting.

Tatăl meu nu spusese niciun cuvânt. Încă ținea scândura. A pus-o cu grijă pe capră, a luat ferăstrăul și a continuat să taie.