Gezeitengeduld

1

1

Scrisoarea a sosit într-o zi de luni și a trebuit să o citesc de două ori. Editura Nordlicht din Hamburg mi-a oferit o sarcină: noul roman al lui Iris Wynn, „Salt and Hours”, patru sute de pagini, opt săptămâni la dispoziție. Sub semnătură mai era o propoziție, mică și aproape prietenoasă: Domnul Jonas Keller traduce aceeași carte. Noi vom alege versiunea mai bună.

The letter came on a Monday, and I had to read it twice. Nordlicht, a publisher in Hamburg, was offering me a job: Iris Wynn’s new novel, “Salt and Hours”, four hundred pages, eight weeks. Under the signature there was one more sentence, small and almost friendly: Mr Jonas Keller is translating the same book. We will take the better version.

Îl cunosc pe Jonas Keller. Toată lumea din mica noastră lume îl cunoaște. A câștigat două premii în ultimii trei ani și, în fiecare interviu, a spus că traducerea este „ca dansul pe întuneric”. Am găsit mereu această propoziție puțin cam vanitoasă.

I know the name Jonas Keller. Everyone in our small world knows it. He has won two prizes in the last three years, and in every interview he said that translating is “like dancing in the dark”. I always found that line a little vain.

Cu toate acestea, am acceptat sarcina. Ultima mea carte abia s-a vândut, chiria mea a crescut în timpul verii, iar Iris Wynn este autoarea pe care o iubesc încă din facultate. Am citit fiecare carte a ei de trei ori, o dată pentru poveste, o dată pentru fraze și o dată doar pentru mine. Cine traduce noul ei roman, îl primește și pe următorul. Toată lumea știe asta.

I took the job anyway. My last book barely sold, my rent went up in the summer, and Iris Wynn is the author I have loved since university. I have read each of her books three times: once for the story, once for the sentences and once just for me. Whoever translates her new novel gets the next one too. Everyone knows that.

O săptămână mai târziu, am mers cu trenul de la Berlin la Hamburg pentru a semna contractul. Biroul doamnei Brandt, editoarea, mirosea a cafea și a hârtie veche. Iar pe canapeaua de lângă fereastră stătea deja un bărbat care mânca un măr de parcă ar fi la el acasă.

A week later I travelled from Berlin to Hamburg to sign the contract. The office of Ms Brandt, the publisher, smelled of coffee and old paper. And on the sofa by the window a man was already sitting, eating an apple as if he lived there.

„Doamnă Hoffmann”, a spus el și s-a ridicat. „Am citit traducerea dumneavoastră pentru «Der blaue Hafen».”

“Ms Hoffmann,” he said, getting up. “I’ve read your translation of ‘The Blue Harbour’.”

„Și?”

“And?”

„Și m-am întrebat de ce ați folosit cuvântul «Sehnsucht» în al treilea capitol. În original scrie doar «wish».”

“And I wondered why you used the word ‘Sehnsucht’ in chapter three. The original only says ‘wish’.”

Am zâmbit, deși fața mi s-a înroșit complet. „Pentru că o dorință în germană este uneori prea mică, domnule Keller.”

I smiled, although my face went hot. “Because in German a wish is sometimes too small, Mr Keller.”

Doamna Brandt ne-a privit pe amândoi ca o învățătoare doi copii în curtea școlii. Apoi a explicat regulile: primim același manuscris. După patru săptămâni, îi trimitem primele o sută de pagini ca probă. Și nu vorbim unul cu celălalt despre carte. „Niciun cuvânt”, a spus ea. „Vreau să aud două voci, nu una.”

Ms Brandt looked at the two of us like a teacher looking at two children in the schoolyard. Then she explained the rules: we would get the same manuscript. After four weeks we would send her the first hundred pages as a sample. And we would not talk to each other about the book. “Not a word,” she said. “I want to hear two voices, not one.”

În trenul spre casă, am deschis manuscrisul. Prima propoziție m-a lovit imediat: She is never late. She is only early for the wrong things. Am tradus-o de douăzeci de ori și, de douăzeci de ori, a rămas moartă pe hârtie.

On the train home I opened the manuscript. The first sentence hit me at once: She is never late. She is only early for the wrong things. I translated it twenty times, and twenty times it lay dead on the page.

La miezul nopții, telefonul meu s-a aprins. Un mesaj de la un număr necunoscut: Cum traduceți prima propoziție? – J. K.

At midnight my phone lit up. A message from an unknown number: How are you translating the first sentence? – J. K.