Cauciucul de sub tamarind

1

1

Domnul Hai, profesorul de geografie de la clasa a VIII-a B, a venit luni în clasă cu un bilet și a zâmbit așa cum zâmbesc profesorii când au de gând să facă ceva groaznic.

On Monday, Mr Hai, the geography teacher of class 8b, came into the room with a slip of paper and smiled the way teachers smile when they are planning something terrible.

„Vineri fiecare dintre voi va ține o prezentare”, a spus el. „Cinci minute. Tema este: munca familiei mele. Ce faceți voi, ce fac părinții voștri și ce este deosebit la asta? Aveți voie să arătați imagini.”

“On Friday each of you will give a talk,” he said. “Five minutes. The topic is: my family’s work. What do you do, what do your parents do, and what is special about it? You may show pictures.”

Minh, care stătea lângă Linh, a suspinat zgomotos. „Familia mea lucrează într-o bucătărie cu supă de tăieței”, a spus el. „Eu lucrez acolo doar când mănânc.” Toată clasa a râs, iar Minh s-a înclinat ca și cum primea un premiu.

Minh, who sat next to Linh, groaned loudly. “My family works in a noodle soup kitchen,” he said. “I only work there when I’m eating.” The whole class laughed, and Minh bowed as if he had won a prize.

Linh nu a râs. Avea o problemă, iar problema avea două roți.

Linh did not laugh. She had a problem, and the problem had two wheels.

Mama ei repara cauciucuri. Standul ei se afla la colțul de lângă piață, sub un tamarind bătrân: un scăunel de plastic, o găleată cu apă, o pompă de mână și o tăbliță care atârna deja acolo de când Linh era mică. În fiecare dimineață Linh trebuia să treacă pe la acel colț. Mergea mereu pe cealaltă parte a străzii. Mama ei îi făcea cu mâna în fiecare dimineață, iar în fiecare dimineață Linh se prefăcea că nu a văzut.

Her mother repaired tyres. Her stall was on the corner by the market, under an old tamarind tree: a plastic stool, a bucket of water, a hand pump and a sign that had already been hanging there when Linh was little. Every morning Linh had to pass that corner. She always walked on the other side of the street. Her mother waved every morning, and every morning Linh pretended she had not seen it.

După ore, Minh a mers lângă ea și a mâncat un biscuit. Avea mereu un biscuit. „Și tu?”, a întrebat el. „Despre ce povestești vineri?”

After class Minh walked beside her, eating a biscuit. He always had a biscuit. “And you?” he asked. “What will you talk about on Friday?”

„Despre unchiul meu”, a spus Linh. „Lucrează la un hotel din Da Nang. Ca director.”

“About my uncle,” Linh said. “He works in a hotel in Da Nang. As the boss.”

„Chiar așa?”, a întrebat Minh. „Asta nu am știut.”

“Really?” Minh asked. “I didn’t know that.”

Nu a fost o minciună totală. Unchiul Tuan lucra într-adevăr în acel hotel. Doar că era portar de noapte acolo, iar treaba cu directorul a fost nouă.

That was not quite a lie. Uncle Tuan really did work in that hotel. But he was the night porter there, and the part about the boss was new.