Valiza Elenei

Primul feribot

The first ferry

Duminică, ora șase dimineața. Lacul este gri și liniștit, și pe apă este ceață.

Sunday, six o’clock in the morning. The lake is grey and quiet, and there is mist on the water.

Duc valiza mare și neagră a lui Sophie jos la port. Ea merge lângă mine. Nu vorbim.

I carry Sophie’s big black suitcase down to the pier. She walks next to me. We don’t talk.

Feribotul este deja acolo. Un bărbat într-o cămașă albastră ia valiza.

The ferry is already there. A man in a blue shirt takes the suitcase.

Sophie: Așa. Asta a fost. Doi ani, și acum un feribot la ora șase dimineața.

Sophie: So. That’s it. Two years, and now a ferry at six in the morning.

„Îmi pare rău, Sophie.”

“I’m sorry, Sophie.”

Sophie: Nu trebuie să-ți pară. Te-am mințit, Tom. Știu asta. Dar îți spun un lucru ca avocata ta. Gratuit.

Sophie: Don’t be. I lied to you, Tom. I know that. But let me tell you one thing as your lawyer. For free.

Sophie: Vinde casa sau nu o vinde. Dar decide-te. Nu-i lăsa pe alții să decidă pentru tine. Nici pe Marco, nici pe bunica ta și nici pe mine.

Sophie: Sell it or don’t sell it. But decide. Don’t let other people decide for you. Not Marco, not your grandmother, and not me.

Ea urcă pe feribot. Nu se uită înapoi. Feribotul pleacă încet pe lac, și după câteva minute este doar un punct mic și alb în ceață.

She walks up onto the ferry. She doesn’t look back. The ferry moves slowly out onto the lake, and after a few minutes it is only a small white point in the mist.

Stau mult timp pe ponton. Apoi merg înapoi la vilă. În hol mai este o valiză.

I stand on the pier for a long time. Then I walk back up to the villa. There is one more suitcase in the hall.