Cabuliwallah

Fiica mea de cinci ani, Mini, nu poate trăi fără să pălăvrăgească. Cred cu adevărat că în toată viața ei nu a irosit niciun minut în tăcere. Mama ei este adesea supărată din această cauză și ar vrea să-i oprească flecăreala, dar eu nu vreau.

My five years’ old daughter Mini cannot live without chattering. I really believe that in all her life she has not wasted a minute in silence. Her mother is often vexed at this, and would stop her prattle, but I would not.

Să o văd pe Mini liniștită este ceva nefiresc și nu pot să suport mult timp asta. Așa că discuțiile mele cu ea sunt întotdeauna pline de viață.

To see Mini quiet is unnatural, and I cannot bear it long. And so my own talk with her is always lively.

Într-o dimineață, de exemplu, când eram în mijlocul capitolului al șaptesprezecelea din noul meu roman, micuța mea Mini a intrat tiptil în cameră și, punându-și mâna într-a mea, a spus: „Tată! Portarul Ramdayal îi spune ciorii cioră!

One morning, for instance, when I was in the midst of the seventeenth chapter of my new novel, my little Mini stole into the room, and putting her hand into mine, said: “Father! Ramdayal the door-keeper calls a crow a krow!

Nu știe nimic, nu-i așa?”

He doesn’t know anything, does he?”

Înainte să pot să-i explic diferențele de limbă din această lume, a pornit deja cu toată forța spre un alt subiect. „Ce crezi, tată?

Before I could explain to her the differences of language in this world, she was embarked on the full tide of another subject. “What do you think, Father?

Bhola spune că în nori este un elefant care suflă apă din trompă și de aceea plouă!”

Bhola says there is an elephant in the clouds, blowing water out of his trunk, and that is why it rains!”

Și apoi, pornind din nou, în timp ce eu încă stăteam și pregăteam un răspuns la această ultimă vorbă: „Tată! Ce rudă este mama cu tine?”

And then, darting off anew, while I sat still making ready some reply to this last saying, “Father! what relation is Mother to you?”

„Draga mea cumnățică!”, am murmurat involuntar pentru mine, dar, cu o față serioasă, am reușit să răspund: „Du-te și joacă-te cu Bhola, Mini! Sunt ocupat!”

“My dear little sister in the law!” I murmured involuntarily to myself, but with a grave face contrived to answer: “Go and play with Bhola, Mini! I am busy!”

Fereastra camerei mele dă spre drum. Copila s-a așezat la picioarele mele, lângă masă, și se juca încet, bătând darabana pe genunchi.

The window of my room overlooks the road. The child had seated herself at my feet near my table, and was playing softly, drumming on her knees.

Lucram din greu la al șaptesprezecelea capitol, unde Protrap Singh, eroul, tocmai o prinsese pe Kanchanlata, eroina, în brațe și era pe cale să scape cu ea pe fereastra de la etajul al treilea al castelului, când, dintr-odată, Mini și-a lăsat jocul și a fugit la fereastră, strigând: „Un Cabuliwallah! Un Cabuliwallah!”

I was hard at work on my seventeenth chapter, where Protrap Singh, the hero, had just caught Kanchanlata, the heroine, in his arms, and was about to escape with her by the third story window of the castle, when all of a sudden Mini left her play, and ran to the window, crying, “A Cabuliwallah! a Cabuliwallah!”

Într-adevăr, pe strada de jos trecea încet un Cabuliwallah. Purta hainele largi și prăfuite ale poporului său, cu un turban înalt; avea un sac în spate și ținea în mână cutii cu struguri.

Sure enough in the street below was a Cabuliwallah, passing slowly along. He wore the loose soiled clothing of his people, with a tall turban; there was a bag on his back, and he carried boxes of grapes in his hand.

Nu pot să spun ce a simțit fiica mea la vederea acestui om, dar a început să-l strige tare. „Ah!”, m-am gândit eu, „o să intre și al șaptesprezecelea capitol nu va fi gata niciodată!”

I cannot tell what were my daughter’s feelings at the sight of this man, but she began to call him loudly. “Ah!” I thought, “he will come in, and my seventeenth chapter will never be finished!”

Exact în acel moment, Cabuliwallah s-a întors și a privit în sus spre copilă. Când a văzut asta, cuprinsă de groază, ea a fugit să se adăpostească la mama ei și a dispărut.

At which exact moment the Cabuliwallah turned, and looked up at the child. When she saw this, overcome by terror, she fled to her mother’s protection, and disappeared.

Credea orbește că în sacul pe care îl căra omul cel mare se aflau poate alți doi sau trei copii ca ea. Între timp, negustorul a intrat pe ușă și m-a salutat cu o față zâmbitoare.

She had a blind belief that inside the bag, which the big man carried, there were perhaps two or three other children like herself. The pedlar meanwhile entered my doorway, and greeted me with a smiling face.