Marea ninsoare

La miezul nopții, vineri, m-am întors prin piață și m-am oprit în fața magazinului tatălui meu, pentru că prin geam l-am văzut plângând.

At midnight on Friday I came back across the square and stopped outside my father’s shop, because through the window I could see him crying.

Petrecusem seara la târg și apoi umblasem prin jumătate de oraș, cu cartea de vizită a lui Simon Rourke în portofel și cu sertarul încuiat al Hannei în minte, ca să nu trebuiască să stau în fața casei de marcat cu un tată care îmi vorbea acum doar despre lapte. Luminile din magazin erau stinse, în afară de cea de deasupra tejghelei. Tatăl meu stătea în mijlocul magazinului, între pâine și ziare, iar sora mea stătea lângă el, iar el o ținea în brațe. Niciunul nu spunea nimic. Plângeau amândoi, așa cum plâng oamenii care nu au mai făcut-o de multă vreme.

I had spent the evening at the market and then walked round half the city, with Simon Rourke’s card in my wallet and Hannah’s locked drawer in my head, so that I wouldn’t have to sit across a till from a father who now spoke to me only about milk. The lights in the shop were off except the one over the counter. My father was standing in the middle of the shop, between the bread and the newspapers, and my sister was standing with him, and he was holding her. Neither of them was saying anything. They were both crying, the way people do who haven’t done it for a long time.

Nu-mi văzusem tatăl plângând niciodată. Nici măcar la înmormântarea mamei.

I had never seen my father cry. Not even at my mother’s funeral.

Nu am intrat. Ce își spuneau ei avusese nevoie de zece ani ca să fie spus și nu era al meu. Am înconjurat piața de două ori prin zăpadă, pe lângă căsuțele întunecate, iar când m-am întors, și magazinul era întunecat. Am intrat pe ușa din lateral, am urcat la culcare și am stat treaz până la două, ascultându-i cum vorbesc încet în magazinul de sub mine.

I didn’t go in. Whatever they were saying to each other had taken ten years to say, and it was not mine. I walked round the square twice in the snow, past the dark huts, and when I came back the shop was dark too. I let myself in by the side door and went up to bed, and lay awake listening to the two of them talking quietly in the shop below me until two.

Ninsoarea a început cu adevărat la patru și nu s-a mai oprit.

The snow began in earnest at four, and didn’t stop.

Când am coborât, la șapte, piața era albă și liniștită, iar zăpada de pe tejghea la cea mai apropiată căsuță era cât o palmă de adâncă. Autobuzele întârziau. La radio, cineva a spus că lacul din parc înghețase destul de tare ca să poți merge pe el și că oamenii nu ar trebui să o facă. Am luat mătura lungă din spatele magazinului și m-am dus direct la căsuța domnului Pike, pentru că scrisesem asta în caiet și subliniasem.

When I came down at seven, the square was white and silent and the snow on the counter of the nearest hut was as deep as my hand. The buses were late. Someone on the radio said the pond in the park had frozen hard enough to walk on, and that people shouldn’t. I took the long broom from the back of the shop and went straight to Mr Pike’s hut, because I had written it in my notebook and underlined it.

Mi-a luat patruzeci de minute. Am stat pe o ladă în spate și am împins zăpada de pe acoperișul vechi și plat, în foi lungi și grele, în timp ce ningea mai departe peste capul meu. Până la opt, acoperișul era curat, iar consolele de dedesubt arătau exact ca miercuri.

It took me forty minutes. I stood on a box at the back and pushed the snow off the flat old roof in long heavy sheets, while it went on falling on my head. By eight the roof was clear, and the brackets underneath looked exactly as they had on Wednesday.

Până la unsprezece, acoperișul era din nou alb.

By eleven, the roof was white again.

Era ultima sâmbătă dinainte de Crăciun, iar târgul era mai aglomerat ca niciodată. Veniseră oameni din tot orașul, în cizme și căciuli, pentru că zăpada făcea totul frumos. Caruselul se învârtea cu zăpadă pe căluții lui mici. Corul Ruthei cânta pe treptele bisericii, cu zăpadă pe căciuli. Era coadă la fiecare căsuță, iar cea mai lungă era la domnul Pike, pentru că lumânările lui erau cel mai vechi lucru din târg, iar oamenilor le plac lucrurile vechi de Crăciun.

It was the last Saturday before Christmas, and the market was the busiest it had been. People came from all over the city, in boots and hats, because the snow made it beautiful. The carousel turned with snow on its little horses. Ruth’s choir sang on the church steps with snow on their hats. There were queues at every hut, and the longest was at Mr Pike’s, because his candles were the oldest thing in the market, and people like old things at Christmas.

La ora unu, Marco a trecut pe lângă mine cu o ladă de lemne de foc și s-a uitat în sus, la acoperișul lui Pike. — Trebuie curățat din nou, a spus. Acum. E zăpadă udă. E grea.

At one o’clock Marco came past with a box of firewood and looked up at Pike’s roof. “That wants clearing again,” he said. “Now. It’s wet snow. It’s heavy.”