Cutia fără semn

1

1

Ravi avea nouăsprezece ani și era prima lui săptămână. A lucrat în Mumbai ca livrator de prânz.

Ravi was nineteen years old, and it was his first week. He worked in Mumbai as a lunch carrier.

În fiecare dimineață, femeile din oraș au gătit prânzul și l-au pus în cutii de metal. Ravi și ceilalți bărbați au ridicat cutiile și le-au pus în lăzi de lemn. Apoi au mers cu trenul la birouri. La ora douăsprezece și jumătate, fiecare a avut mâncarea lui caldă pe masă.

Every morning the women of the city cooked lunch and packed it into metal boxes. Ravi and the other men collected the boxes and put them into wooden crates. Then they went to the offices by train. At half past twelve everyone had their warm food on the table.

Pe fiecare capac era un semn: litere, cifre și un punct colorat. Ravi nu cunoștea încă bine semnele. Dar bărbații le-au citit ca pe o carte și așa fiecare cutie a ajuns la clădirea potrivită.

On every lid there was a mark: letters, numbers and a coloured dot. Ravi did not know the marks well yet. But the men read them like a book, and so every box reached the right building.

Unchiul Suresh era șeful grupului. Avea cincizeci și cinci de ani și în douăzeci de ani nu a pierdut niciodată o cutie. „Cine lucrează o săptămână întreagă fără greșeli primește propriul său traseu”, i-a spus el lui Ravi. „Mai ai o zi.”

Uncle Suresh was the head of the group. He was fifty-five years old and had never lost a box in twenty years. “Whoever works a whole week without a mistake gets their own route,” he said to Ravi. “You have one day left.”