Povestea Priyei

La ora trei după-amiaza, Ana a traversat Bridge Street. Nu a mers la ușa din față de la Shah’s. A ocolit colțul spre ușa mică din spate și a bătut.

At three o’clock in the afternoon, Ana crossed Bridge Street. She didn’t go to the front door of Shah’s. She went round the corner to the small back door, and she knocked.

Priya a deschis ușa imediat. „Intră, draga mea. Repede.” În spatele magazinului era o cameră mică, cu o masă, două scaune și un ceainic. Peste tot erau cutii cu cipsuri și ziare vechi.

Priya opened the door at once. “Come in, my dear. Quickly.” Behind the shop there was a small room with a table, two chairs and a kettle. There were boxes of crisps and old newspapers everywhere.

Priya a făcut ceai și a pus o farfurie cu biscuiți pe masă. Apoi s-a așezat și s-a uitat la Ana. „Pantofii tăi sport erau la fereastră azi-dimineață”, a spus ea. „Uzi. Unde ai fost aseară?”

Priya made tea and put a plate of biscuits on the table. Then she sat down and looked at Ana. “Your trainers were in the window this morning,” she said. “Wet. Where did you go last night?”

Ana nu a vrut să mintă din nou. „Am văzut un bărbat”, a spus ea. „La trei și douăzeci. A luat pâinea de pe treapta din spate și a împăturit punga. Apoi m-a văzut la fereastra mea. Am fugit după el, până la canal. Dar l-am pierdut acolo.”

Ana didn’t want to lie again. “I saw a man,” she said. “At twenty past three. He took the bread from the back step and folded the bag. Then he saw me at my window. I ran after him, to the canal. But I lost him there.”

Priya a închis ochii. Pentru o clipă nu a spus nimic.

Priya closed her eyes. For a moment she didn’t say anything.

„Priya, te rog”, a spus Ana. „Ce s-a întâmplat aici? Toată lumea știe și nimeni nu-mi spune mie. Walter nu vorbește. Jess nu vorbește. Daniel spune că e o poveste tristă. Vreau să știu.”

“Priya, please,” Ana said. “What happened here? Everybody knows, and nobody tells me. Walter doesn’t talk. Jess doesn’t talk. Daniel says it’s a sad story. I want to know.”

Priya a deschis ochii. „Bine”, a spus ea. „O să-ți spun. Dar nu e o poveste fericită, draga mea. Bea-ți ceaiul.”

Priya opened her eyes. “All right,” she said. “I’m going to tell you. But it isn’t a happy story, my dear. Drink your tea.”

„Acum cincisprezece ani, brutăria avea un alt nume. Bell & Son. Walter și fiul lui, Michael. Michael avea treizeci de ani atunci. Era un brutar minunat, mai bun decât tatăl lui, spuneau oamenii. A râs tot timpul și a cântat când a muncit.”

“Fifteen years ago, the bakery had a different name. Bell & Son. Walter and his son, Michael. Michael was thirty then. He was a wonderful baker, better than his father, people said. He laughed all the time, and he sang when he worked.”

„Michael avea o soție, Karen, și o fetiță cu părul roșcat. Jess. Avea doi ani. Cu toții au locuit deasupra brutăriei, cu Walter. Mary era deja moartă atunci, iar Walter era foarte trist și foarte obosit.”

“Michael had a wife, Karen, and a little girl with red hair. Jess. She was two years old. They all lived above the bakery with Walter. Mary was already dead then, and Walter was very sad and very tired.”

„Apoi, într-o noapte din ianuarie, a fost un incendiu. A început în spatele brutăriei, lângă cuptor. L-am văzut de la fereastra mea. Focul era foarte mare și foarte luminos. Am sunat la pompieri și am fugit peste drum în cămașa mea de noapte.”

“Then one night in January, there was a fire. It started at the back of the bakery, near the oven. I saw it from my window. The fire was very big and very bright. I phoned the fire service, and I ran across the road in my nightdress.”

„Walter a ieșit primul din casă. O ținea pe Jess într-o pătură. Apoi au ieșit Michael și Karen. Nimeni nu a murit, slavă Domnului. Dar spatele casei a ars, iar brutăria a rămas închisă șase luni.”

“Walter came out of the house first. He was carrying Jess in a blanket. Then Michael and Karen came out. Nobody died, thank God. But the back of the house burned, and the bakery was closed for six months.”

Ana și-a amintit de fața albă a lui Walter când s-au ars chiflele. „Nu din nou”, a spus el în acea noapte. Acum a înțeles.

Ana remembered Walter’s white face when the rolls burned. Not again, he said that night. Now she understood.

„În dimineața următoare”, a spus Priya, „Michael a stat pe stradă, în fața magazinului meu. Mulți oameni erau acolo. Și le-a spus tuturor: a fost vina mea. Am lăsat cuptorul pornit. Am mers la culcare și l-am uitat. Eu am fost.”

“The next morning,” Priya said, “Michael stood in the street, in front of my shop. A lot of people were there. And he told everybody: it was my fault. I left the oven on. I went to bed and I forgot it. It was me.”

„Și apoi?”

“And then?”