Deasupra spălătoriei

Daniel nu a întrebat ce s-a întâmplat. S-a uitat la geanta ei, apoi la fereastra luminată a brutăriei din spatele ei, unde Walter stătea încă la masa din bucătărie cu capul plecat. Apoi a arătat cu degetul mare spre scaune. „Urcă”, a spus el încet. „Aici e cald, iar cafeaua e groaznică. Te vei simți ca acasă.”

Daniel did not ask what had happened. He looked at her bag, then at the lit window of the bakery behind her, where Walter was still sitting at the kitchen table with his head bowed. Then he jerked his thumb towards the seats. “Get on,” he said quietly. “It’s warm in here, and the coffee’s terrible. You’ll feel right at home.”

Ea a urcat. El a închis ușile, iar autobuzul a pornit din Bridge Street, trecând de ferestrele întunecate de la Shah’s și de casele goale de la numerele trei și cinci. Ana nu a privit înapoi. S-a așezat pe scaunul din față, cu geanta pe genunchi, și a privit orașul trecând, cenușiu și pe jumătate adormit, în timp ce cerul se schimba încet de la negru la albastru închis.

She got on. He closed the doors, and the bus pulled away from Bridge Street, past the dark windows of Shah’s and the empty houses at numbers three and five. Ana did not look back. She sat in the front seat with her bag on her knees and watched the town go past, grey and half asleep, while the sky slowly turned from black to dark blue.

Era ultima cursă din tura lui. Erau trei călători: două îngrijitoare care mergeau la spital și un bărbat la costum, care evident că nu fusese deloc pe acasă. Nimeni nu i-a dat atenție tinerei de pe scaunul din față, care îi povestea șoferului, cu voce scăzută, cea mai rea noapte din viața ei.

It was the last round of his shift. There were three passengers: two cleaners going to the hospital and a man in a suit who had obviously not been home at all. Nobody paid any attention to the young woman in the front seat who was telling the driver, in a low voice, the worst night of her life.

I-a povestit totul: cântecul, fereastra, fotografia, cum alergase Jess pe lângă ea prin întuneric, cheile de pe masă. Daniel conducea și asculta. Nu a spus „ți-am zis eu”, deși avea tot dreptul. Când ea a terminat, el a tăcut timp de două stații întregi.

She told him everything: the song, the window, the photo, Jess running past her in the dark, the keys on the table. Daniel drove and listened. He did not say I told you so, although he had every right to. When she had finished, he was quiet for two whole stops.

„Bine”, a spus el în cele din urmă. „Uite ce o să facem. Când mi se termină tura, vii la mine. Am o canapea extensibilă. Nu e o canapea bună, de fapt e chiar destul de proastă, dar e a ta oricât ai nevoie. Grace stă doar în weekend.”

“Right,” he said finally. “Here’s what’s going to happen. When my shift finishes, you’re coming back to my place. I’ve got a sofa bed. It’s not a good sofa bed, it’s actually quite a bad one, but it’s yours for as long as you need it. Grace only stays at the weekend.”

„Daniel, nu pot…”

“Daniel, I can’t…”

„Ba poți și chiar o vei face. Cealaltă variantă este banca de la gară, iar eu am văzut banca aia. E mai rea decât canapeaua mea.” S-a uitat scurt la ea în oglindă. „În plus, am nevoie de cineva care să piardă la șah cu mine. Grace a început să câștige. Îmi strică încrederea.”

“You can, and you will. The alternative is the bench at the station, and I’ve seen that bench. It’s worse than my sofa.” He glanced at her in the mirror. “Besides, I need somebody to lose at chess to me. Grace has started winning. It’s bad for my confidence.”

Apartamentul lui Daniel era deasupra spălătoriei de pe Mill Road, la două străzi de depoul de autobuze. Era mic și cald și mirosea a detergent de rufe de la mașinile de jos. Pe frigider erau numai desene de copii: un autobuz mov, o pisică cu șase picioare, un bărbat cu barbă care era clar Daniel. Pe pervaz stătea o tablă de șah, în mijlocul unei partide.

Daniel’s flat was above the launderette on Mill Road, two streets from the bus depot. It was small and warm and smelled of washing powder from the machines downstairs. There were children’s drawings all over the fridge: a purple bus, a cat with six legs, a man with a beard who was clearly Daniel. A chessboard stood on the windowsill, in the middle of a game.

A tras canapeaua extensibilă, care a scos un zgomot ca un animal pe moarte, și i-a dat două pături și o pernă cu un iepure de desen animat. Apoi s-a dus să doarmă în camera lui, pentru că trebuia să conducă din nou în noaptea aceea. Ana s-a întins îmbrăcată. Credea că nu va adormi niciodată. A dormit nouă ore.

He pulled out the sofa bed, which made a noise like a dying animal, and gave her two blankets and a pillow with a cartoon rabbit on it. Then he went to sleep in his own room, because he had to drive again that night. Ana lay down in her clothes. She thought she would never sleep. She slept for nine hours.