Coridorul

Daniel a condus autobuzul N7 urcând dealul spre spital de parcă ar fi fost o ambulanță, ceea ce, s-a gândit Ana după aceea, mai mult sau mai puțin chiar era. Nu a oprit în nicio stație de autobuz. Un bărbat într-o jachetă reflectorizantă i-a făcut cu mâna din adăpostul de lângă băile publice și a privit cu gura căscată cum marele autobuz verde trecea vuiind pe lângă el, cu luminile interioare aprinse puternic și cu doar doi pasageri la bord.

Daniel drove the N7 up the hill to the hospital as if it were an ambulance, which, Ana thought afterwards, it more or less was. He did not stop at a single bus stop. A man in a reflective jacket waved at him from the shelter outside the swimming baths and watched, open-mouthed, as the big green bus thundered past with its interior lights blazing and only two passengers on board.

Jess stătea pe scaunul din față cu genunchii strânși și cu paginile împăturite ale bunicului ei lipite de piept, de parcă cineva ar fi putut încerca să i le smulgă. Nu se uitase la ele. Nu scosese un cuvânt de pe Bridge Street. Ana stătea lângă ea și privea orașul trecând în penumbra cenușie: piața centrală, primăria întunecată, afișul din vitrina magazinului de ziare, cu ușa sa verde și pătratul cald de lumină. KEEP THE LIGHT ON.

Jess sat in the front seat with her knees drawn up and her grandfather’s folded pages held flat against her chest, as though someone might try to take them from her. She had not looked at them. She had not said a word since Bridge Street. Ana sat beside her and watched the town slide past in the grey half-light: the market square, the dark town hall, the poster in the newsagent’s window with its green door and its warm square of light. KEEP THE LIGHT ON.

La intrarea în spital, Daniel a deschis ușile înainte ca autobuzul să se fi oprit de-a binelea. „Mergeți”, a spus el. „Duc autobuzul înapoi la depou și vin direct aici cu mașina. Sună-mă. Orice ar fi, sună-mă.” S-a uitat la Jess și, pentru o dată, nu se zărea nicio urmă de glumă pe chipul lui. „E un bătrân rezistent, Jess. Cel mai rezistent om pe care-l știu.”

At the hospital entrance Daniel opened the doors before the bus had properly stopped. “Go,” he said. “I’ll take the bus back to the depot and come straight here in the car. Phone me. Whatever it is, phone me.” He looked at Jess, and for once there was no joke anywhere in his face. “He’s a tough old man, Jess. The toughest I know.”

L-au găsit pe Michael la etajul al doilea, la capătul unui coridor lung care mirosea a dezinfectant și a cafea arsă. Stătea pe un scaun de plastic lângă o ușă închisă, tot în hainele pe care le purtase pe cărarea de lângă râu, cu făină pe genunchii pantalonilor și cu haina lungă împăturită pe scaunul de lângă el. Când le-a văzut, s-a ridicat prea repede și a fost nevoit să pună o mână pe perete.

They found Michael on the second floor, at the end of a long corridor that smelled of disinfectant and burnt coffee. He was sitting on a plastic chair outside a closed door, still in the clothes he had worn on the river path, with flour on the knees of his trousers and his long coat folded on the seat beside him. When he saw them he stood up too quickly and had to put a hand on the wall.

„Trăiește”, a spus el, înainte ca vreuna dintre ele să apuce să întrebe. Acela a fost primul lucru și l-a spus așa cum un om aruncă o frânghie. „Trăiește, doarme, i-au făcut o tomografie. Vor sta de vorbă cum se cuvine cu noi când sosește medicul specialist la opt.”

“He’s alive,” he said, before either of them could ask. That was the first thing, and he said it the way a man throws a rope. “He’s alive, he’s asleep, they’ve done a scan. They’re going to talk to us properly when the consultant comes in at eight.”

Jess a rămas nemișcată în mijlocul coridorului. Pentru o clipă, Ana a crezut că s-ar putea îndrepta spre el; era ceva în poziția umerilor ei care se apleca, foarte ușor, spre bărbatul înalt cu barbă căruntă de lângă perete. Apoi momentul a trecut. S-a așezat pe scaunul cel mai îndepărtat de el, și-a așezat paginile pe genunchi și a privit țintă ușa închisă.

Jess stood very still in the middle of the corridor. For a moment Ana thought she might go to him; there was something in the angle of her shoulders that leaned, very slightly, towards the tall grey-bearded man by the wall. Then it passed. She sat down on the chair furthest from him, put the pages on her knee, and stared at the closed door.

Medicul specialist a sosit la opt și zece: o femeie energică, cu părul cărunt, cu ochelari de citit prinși cu un șnur și cu aerul ușor scuzabil al cuiva care a dat o mulțime de vești proaste și nu s-a obișnuit niciodată cu asta. Le-a condus într-o cămăruță cu o cutie de șervețele pe masă, iar Ana, care învățase în trei luni să citească încăperile englezești, a înțeles de îndată ce însemnau șervețelele.

The consultant arrived at ten past eight: a brisk, grey-haired woman with reading glasses on a cord and the faintly apologetic manner of someone who has given a great deal of bad news and has never got used to it. She took them into a small room with a box of tissues on the table, and Ana, who had learned in three months to read English rooms, understood at once what the tissues meant.