Nimeni n-a răspuns

Douăsprezece invitații

Twelve invitations

Amir conducea un autobuz în Toronto. Avea patruzeci și doi de ani și venea din Iran. Locuia cu fiul său, Daniel, într-un apartament mic.

Amir drove a bus in Toronto. He was forty-two, and he came from Iran. He lived with his son, Daniel, in a small flat.

Erau doar ei doi. Amir a muncit multe ore, dar mereu a venit acasă înainte de cină.

It was only the two of them. Amir worked long hours, but he always came home before dinner.

Într-o seară de februarie, el a stat la masa din bucătărie cu douăsprezece invitații.

One evening in February, he sat at the kitchen table with twelve cards.

„Daniel, vino aici”, a spus el. „Ziua ta este peste două săptămâni. O să ai zece ani!”

“Daniel, come here,” he said. “Your birthday is in two weeks. You will be ten!”

Daniel a ieșit din camera lui. Era un băiat liniștit cu ochi mari și negri. „Știu, Baba.”

Daniel came out of his room. He was a quiet boy with big dark eyes. “I know, Baba.”

„Așa că o să avem o petrecere. O petrecere adevărată, cu prietenii tăi de la școală. Uite, am cumpărat invitații.”

“So we’re going to have a party. A real party, with your friends from school. Look, I bought invitations.”

Invitațiile aveau baloane albastre pe ele. Amir a deschis-o pe prima și a început să scrie.

The cards had blue balloons on them. Amir opened the first one and started to write.

„Dragă prietene, te rog să vii la petrecerea de zece ani a lui Daniel! Sâmbătă, 7 martie, de la două până la cinci.”

“Dear friend, please come to Daniel’s tenth birthday party! Saturday, 7 March, from two until five.”

„Unde: la noi acasă, Weston Road numărul 15, apartamentul 12. O să fie pizza, tort și jocuri. Vă rugăm să-i răspundeți lui Amir.”

“Where: our home, 15 Weston Road, flat 12. There will be pizza, cake and games. Please reply to Amir.”

A scris numărul lui de telefon jos. Apoi s-a uitat la Daniel. „Pe cine vrei să inviți?”

He wrote his phone number at the bottom. Then he looked at Daniel. “Who do you want to invite?”

Daniel nu a răspuns imediat. „Nu știu. Poate pe nimeni.”

Daniel didn’t answer at once. “I don’t know. Maybe nobody.”

„Pe nimeni? Dar băieții din echipa ta de fotbal? Vorbești despre ei tot timpul.”

“Nobody? What about the boys on your football team? You talk about them all the time.”

„Bine. Echipa de fotbal. Și câteva fete din clasa mea.”

“OK. The football team. And some girls from my class.”