Problema celulei 13

I

I

Aproape toate literele rămase în alfabet după ce Augustus S. F. X. Van Dusen a primit acest nume au fost dobândite mai târziu de domnul în cauză, în cursul unei strălucite cariere științifice și, fiind câștigate cinstit, au fost adăugate la celălalt capăt. Numele lui, luat împreună cu tot ce îi aparținea, era deci o construcție uimitor de impunătoare. Era doctor în filozofie, doctor în drept, membru al Societății Regale, doctor în medicină și doctor în chirurgie dentară. Mai era și alte lucruri – nici el nu putea spune exact care – prin recunoașterea meritelor sale de către diverse instituții științifice și de învățământ din străinătate.

Practically all those letters remaining in the alphabet after Augustus S. F. X. Van Dusen was named were afterward acquired by that gentleman in the course of a brilliant scientific career, and, being honorably acquired, were tacked on to the other end. His name, therefore, taken with all that belonged to it, was a wonderfully imposing structure. He was a Ph.D., an LL.D., an F.R.S., an M.D., and an M.D.S. He was also some other things—just what he himself couldn’t say—through recognition of his ability by various foreign educational and scientific institutions.

La înfățișare nu era mai puțin remarcabil decât prin nume. Era slab, cu aplecarea studentului în umerii subțiri și cu paloarea unei vieți retrase și sedentare pe fața bine bărbierită. Ochii lui aveau mereu o privire încruntată, de om care studiază lucruri mărunte, iar când se puteau vedea prin ochelarii groși, erau doar niște fante de un albastru apos. Dar deasupra ochilor se afla trăsătura lui cea mai izbitoare: o frunte înaltă și lată, aproape anormală ca înălțime și lățime, încununată de o claie deasă de păr galben și zburlit. Toate acestea se uneau ca să-i dea o personalitate ciudată, aproape grotescă.

In appearance he was no less striking than in nomenclature. He was slender with the droop of the student in his thin shoulders and the pallor of a close, sedentary life on his clean-shaven face. His eyes wore a perpetual, forbidding squint—the squint of a man who studies little things—and when they could be seen at all through his thick spectacles, were mere slits of watery blue. But above his eyes was his most striking feature. This was a tall, broad brow, almost abnormal in height and width, crowned by a heavy shock of bushy, yellow hair. All these things conspired to give him a peculiar, almost grotesque, personality.

Profesorul Van Dusen avea strămoși germani îndepărtați. Timp de generații, înaintașii lui fuseseră cunoscuți în științe; el era rezultatul firesc, mintea supremă. Înainte de toate era un logician. Cel puțin treizeci și cinci de ani din cei aproape cincizeci de ani ai vieții lui fuseseră dedicați exclusiv dovedirii faptului că doi și cu doi fac întotdeauna patru, cu excepția unor cazuri neobișnuite, în care fac trei sau cinci, după caz. Se baza în general pe ideea că tot ce pornește trebuie să ajungă undeva și știa să îndrepte spre o problemă dată forța mentală concentrată a strămoșilor săi. În treacăt fie spus, profesorul Van Dusen purta pălărie numărul 8.

Professor Van Dusen was remotely German. For generations his ancestors had been noted in the sciences; he was the logical result, the master mind. First and above all he was a logician. At least thirty-five years of the half-century or so of his existence had been devoted exclusively to proving that two and two always equal four, except in unusual cases, where they equal three or five, as the case may be. He stood broadly on the general proposition that all things that start must go somewhere, and was able to bring the concentrated mental force of his forefathers to bear on a given problem. Incidentally it may be remarked that Professor Van Dusen wore a No. 8 hat.

Lumea întreagă auzise vag de profesorul Van Dusen ca de Mașina Gânditoare. Era o formulă de ziar care i se dăduse cu ocazia unei demonstrații remarcabile de șah; atunci arătase că un străin față de joc poate, prin forța unei logici inevitabile, să învingă un campion care îi dedicase studiului toată viața. Mașina Gânditoare! Poate că asta îl descria mai bine decât toate inițialele lui onorifice, căci își petrecea săptămână după săptămână, lună după lună, în izolarea micului său laborator, de unde porniseră gânduri care uimiseră colegii de știință și zguduiseră profund lumea întreagă.

The world at large had heard vaguely of Professor Van Dusen as The Thinking Machine. It was a newspaper catch-phrase applied to him at the time of a remarkable exhibition at chess; he had demonstrated then that a stranger to the game might, by the force of inevitable logic, defeat a champion who had devoted a lifetime to its study. The Thinking Machine! Perhaps that more nearly described him than all his honorary initials, for he spent week after week, month after month, in the seclusion of his small laboratory from which had gone forth thoughts that staggered scientific associates and deeply stirred the world at large.

Doar rareori avea Mașina Gânditoare vizitatori, iar aceștia erau de obicei oameni care, ei înșiși de seamă în științe, treceau pe la el să discute o problemă și poate să se convingă pe ei înșiși. Doi dintre ei, dr. Charles Ransome și Alfred Fielding, au venit într-o seară să discute o teorie care nu contează aici.

It was only occasionally that The Thinking Machine had visitors, and these were usually men who, themselves high in the sciences, dropped in to argue a point and perhaps convince themselves. Two of these men, Dr. Charles Ransome and Alfred Fielding, called one evening to discuss some theory which is not of consequence here.