Un prieten pe nume Mick

Pentru o clipă, nimeni nu a vorbit. Vântul sufla de-a lungul peronului gol, iar undeva, în spatele dealurilor, trenul de Manchester se auzea tot mai tare. Ana își simțea inima bătând în gât. A promis înainte. Doar cu un minut în urmă, a promis. „El este Mick”, s-a auzit spunând. „Este un prieten. Lucrează la depozitul supermarketului.”

For a moment nobody spoke. The wind blew along the empty platform, and somewhere behind the hills the Manchester train was getting louder. Ana could feel her heart beating in her throat. She had promised. Only a minute ago, she had promised. “This is Mick,” she heard herself say. “He’s a friend. He works at the supermarket warehouse.”

„A, bună”, a spus Jess. S-a uitat la el așa cum se uită adolescenții la majoritatea adulților, politicos și fără prea mult interes. Apoi și-a deschis punga de cipsuri. „Mergi la Manchester? Vine trenul.”

“Oh. Hi,” Jess said. She looked at him the way teenagers look at most adults, politely and without much interest. Then she opened her crisps. “Are you going to Manchester? The train’s coming.”

Michael a deschis gura, dar nu a scos niciun sunet. Își ținea portofelul atât de strâns încât degetele i se albiseră deja. Ana l-a văzut cum se uita la părul roșcat al lui Jess, la ochii ei verzi, la mica cicatrice de pe bărbia ei pe care Ana nu o observase niciodată înainte. Se uita la ea ca și cum încerca să țină minte fiecare detaliu al feței ei pentru tot restul vieții.

Michael opened his mouth, but nothing came out. He was holding his wallet so hard that his fingers had gone white. Ana saw him look at Jess’s red hair, at her green eyes, at the small scar on her chin that Ana had never noticed before. He looked at her as if he was trying to remember every detail of her face for the rest of his life.

„Nu”, a spus el în cele din urmă. Avea o voce aspră. „Nu, nu merg nicăieri. Doar... verificam orele.” Și-a dres vocea. „Încântat de cunoștință, Jess.”

“No,” he said at last. His voice was rough. “No, I’m not going anywhere. I was just… checking the times.” He cleared his throat. “Nice to meet you, Jess.”

Jess s-a încruntat ușor. „De unde îmi știi numele?”

Jess frowned slightly. “How do you know my name?”

A urmat o secundă teribilă de tăcere. Apoi Ana a râs, un pic prea tare. „Pentru că nu mă mai opresc din vorbit despre tine. Jess în sus, Jess în jos. Jess și desenele ei. Bietul Mick a auzit totul despre tine.” Nici măcar nu a fost o minciună bună, dar Jess a ridicat din umeri și a mâncat un cips. Era prea fericită după ziua petrecută la Leeds ca să-i pese.

There was a terrible second of silence. Then Ana laughed, a little too loudly. “Because I never stop talking about you. Jess this, Jess that. Jess and her drawings. Poor Mick has heard everything about you.” It was not even a good lie, but Jess shrugged and ate a crisp. She was too happy after her day in Leeds to care.

Trenul a intrat în gară cu un sunet lung, obosit, și s-a oprit în fața lor. Ușile s-au deschis. O femeie cu un cărucior de copil a coborât, apoi un bătrân, și apoi nimeni. Michael a stat foarte nemișcat, cu geanta în spate, și a privit ușile deschise. Ana îl urmărea pe el. Jess se uita la telefonul ei. După un minut, ușile s-au închis din nou, iar trenul a plecat încet în întuneric.

The train came into the station with a long, tired sound and stopped in front of them. The doors opened. A woman with a pushchair got off, and an old man, and then nobody. Michael stood very still with his bag on his back and watched the open doors. Ana watched him. Jess watched her phone. After a minute, the doors closed again, and the train moved slowly away into the dark.

Michael a scos un oftat lung. S-a uitat la Ana, iar în ochii lui obosiți era ceva ce ea nu mai văzuse acolo înainte. Nu era chiar speranță, dar era aproape de ea. „Noapte bună, Ana”, a spus el încet. „Noapte bună, Jess. Mult succes cu desenele.” Apoi s-a întors și a urcat scările, peste pod și afară din gară.

Michael let out a long breath. He looked at Ana, and in his tired eyes there was something she had not seen there before. It was not quite hope, but it was close to it. “Goodnight, Ana,” he said quietly. “Goodnight, Jess. Good luck with the drawings.” Then he turned and walked up the stairs, over the bridge and out of the station.

Au mers spre casă coborând dealul. Hollin Bridge era liniștit într-o sâmbătă seara, iar luminile de pe stradă făceau cercuri galbene pe pietrele ude. Jess a vorbit despre Leeds timp de zece minute fără oprire: clădirea de sticlă, profesoara cu ochelari mov, studentul care a construit o machetă de pod din spaghete. Ana a spus da și nu și serios, dar abia asculta.

They walked home down the hill. Hollin Bridge was quiet on a Saturday night, and the streetlights made yellow circles on the wet stones. Jess talked about Leeds for ten minutes without stopping: the glass building, the teacher with the purple glasses, the student who had built a model of a bridge out of spaghetti. Ana said yes and no and really, but she was hardly listening.