Cutia de scule

Marți la opt și jumătate trebuia să stau în sacristie și să-i spun lui Diane Price că totul e în regulă. La șapte eram în biserică, cu Marco, și țineam o ușă.

At half past eight on Tuesday I had to stand in the vestry and tell Diane Price that everything was fine. At seven I was in the church with Marco, holding a door.

„La stânga”, a spus el.

“Left,” he said.

M-am mutat la stânga. Pentru o dată, era stânga bună.

I moved left. It was the right left, for once.

Staulul stătea acum în fața altarului, înalt și adevărat, cu trei pereți și o ușă. Acoperișul era încă în duba lui. În nouă zile, patruzeci de copii trebuie să stea în jurul lui. Sub o față de masă albă, în sală, vechea iesle stătea goală. Doar două persoane aveau chei de la sală. Eu eram una dintre ele.

The stable stood in front of the altar now, tall and real, with three walls and one door. The roof was still in his van. In nine days forty children must stand round it. Under a white tablecloth in the hall, the old crib stood empty. Only two people had keys to that hall. I was one of them.

Toată ziua m-am gândit la un singur lucru. Cutia lui de scule. O duce peste tot și nu o deschide niciodată în fața mea, decât pentru cuie. La șapte aveam un plan și îl uram.

All day I thought about one thing. His toolbox. He carries it everywhere, and he never opens it in front of me, only for nails. At seven I had a plan, and I hated it.

„Puteți aduce acoperișul acum?” am spus. „Înainte să-l ajungă zăpada.”

“Can you bring the roof in now?” I said. “Before the snow gets on it.”

„Acum? Este bine în dubă.”

“Now? It’s fine in the van.”

„Vă rog. Va ninge toată noaptea. Eu termin partea asta.”

“Please. It’s going to snow all night. I’ll finish this side.”

S-a uitat la mine. Apoi a ridicat din umeri și a ieșit. Duba era de partea cealaltă a pieței. Zece minute, m-am gândit.

He looked at me. Then he shrugged and went out. The van was on the far side of the square. Ten minutes, I thought.

Cutia lui de scule stătea pe podea, lângă picioarele mele. Era o cutie mare, veche, de lemn, cu un mâner, și era închisă.

His toolbox stood on the floor, next to my feet. It was a big old wooden box with a handle, and it was closed.

Știam că e greșit. Am făcut-o oricum. Am îngenuncheat și am deschis capacul.

I knew it was wrong. I did it anyway. I knelt down and opened the lid.

Ciocane. Un fierăstrău. Creioane. Cutii cu cuie. Iar jos, învelit într-o cârpă albastră și moale, ceva mic și tare. L-am desfăcut.

Hammers. A saw. Pencils. Boxes of nails. And at the bottom, wrapped in a soft blue cloth, something small and hard. I unwrapped it.

Era un îngeraș din iesle. Aripile lui de sârmă străluceau în lumină. O aripă avea jos o culoare argintie nouă. Cineva o reparase acolo, cu mare grijă.

It was a little angel from the crib. Her wire wings shone in the light. One wing was a new silver colour at the bottom. Somebody mended it there, very carefully.

Încă eram în genunchi când s-a deschis ușa. Marco stătea acolo, cu o bucată de acoperiș pe umăr. A văzut îngerașul în mâinile mele. Mi-a văzut fața.

I was still on my knees when the door opened. Marco stood there with a piece of roof on his shoulder. He saw the angel in my hands. He saw my face.