Signal Right

The File

Dosarul

The licensing test centre lay on the eastern edge of Ulaanbaatar, between a bus depot and a field where children played football in summer and nobody did in winter. It consisted of a flat building painted green, a car park and a fenced practice yard with orange cones, an artificial slope and a traffic light that for years had known only amber. At the end of October the first snow already lay on it, thin as sugar, and over the city hung the grey smoke of the stoves.

Centrul de examinare pentru permisele de conducere se afla la marginea de est a orașului Ulaanbaatar, între o autobază și un câmp pe care vara jucau fotbal copiii, iar iarna nimeni. Era format dintr-o clădire joasă, vopsită în verde, o parcare și un teren de exersare împrejmuit, cu conuri portocalii, o pantă artificială și un semafor care, de ani de zile, nu mai cunoștea decât culoarea galbenă. La sfârșitul lui octombrie, peste ele se așternuse deja primul strat de zăpadă, subțire ca zahărul, iar peste oraș atârna fumul cenușiu al sobelor.

Oyuna had worked here as an examiner for thirty-one years, and in six weeks she would retire. Among the learner drivers of the city she was called “the Iron One”, and she knew it. Her rate was the lowest in the centre: of ten candidates who got into the car with her, four passed. She was not unfriendly. She greeted everyone, she waited patiently when someone could not adjust the seat, and she never shouted. She only wrote down what she saw, and she saw a great deal. Some driving instructors advised their pupils to postpone their appointment when they saw the name Oyuna on the list.

Oyuna lucra aici de treizeci și unu de ani ca examinatoare, iar peste șase săptămâni avea să iasă la pensie. Printre cursanții din oraș i se spunea „Cea de Fier”, și ea știa asta. Rata ei de promovare era cea mai scăzută din centru: din zece candidați care urcau la ea în mașină, patru erau declarați admiși. Nu era neprietenoasă. Saluta pe fiecare, aștepta cu răbdare dacă cineva nu reușea să regleze scaunul și nu striga niciodată. Nota doar ce vedea, și vedea foarte multe. Unii instructori auto le sfătuiau elevii să amâne programarea dacă vedeau pe listă numele Oyuna.

Her test form had twenty-four boxes to tick and, at the bottom, an empty field headed “Remarks”. In thirty-one years Oyuna had not used this field a single time. The regulations said that only what had to do with the drive might go there, and everything that had to do with the drive, in her opinion, fitted into the twenty-four boxes. An examiner who wrote remarks, she liked to say, only wanted to apologise.

Formularul ei de examen avea douăzeci și patru de câmpuri de bifat și, jos, un câmp gol cu titlul „Observații”. În treizeci și unu de ani, Oyuna nu folosise acel câmp nici măcar o dată. Regulamentul spunea că acolo poate fi scris doar ce ține de parcurs, iar tot ce ținea de parcurs încăpea, după părerea ei, în cele douăzeci și patru de căsuțe. Un examinator care scrie observații, îi plăcea ei să spună, vrea doar să se scuze.

On Thursday morning the day’s list lay on her desk. Seven names, seven times. The fourth name was Ganbold, seventy-two years old, from a district of Töv province, four hours’ drive from the capital. Next to it, in small letters: sixth attempt.

Joi dimineață, lista zilei se afla pe biroul ei. Șapte nume, șapte ore. Al patrulea nume era Ganbold, în vârstă de șaptezeci și doi de ani, dintr-un district al provinciei Töv, la patru ore de mers cu mașina de capitală. Alături scria cu litere mici: a șasea încercare.

Oyuna knew him. She had examined him in June and in August; in between and since then, colleagues had had him. A short, broad man with a face that wind and sun had turned brown, in a coat too warm for the city, and with a fur hat that he took off before getting in and laid on the back seat, as if he had brought it along on a visit. He came every month, always on the same day of the week, and every time the same young woman sat in the waiting room with a thermos flask and waited for him: his daughter.

Oyuna îl cunoștea. Îl examinase în iunie și în august, iar între ele și după aceea îl avuseseră colegii. Un bărbat mărunt și lat în spate, cu o față pe care vântul și soarele o bronzaseră, într-un palton prea gros pentru oraș și cu o căciulă de blană pe care o scotea înainte de a urca și o punea pe bancheta din spate, de parcă ar fi adus-o în vizită. Venea în fiecare lună, mereu în aceeași zi a săptămânii, și de fiecare dată în sala de așteptare stătea aceeași tânără, cu un termos, și îl aștepta: fiica lui.

Because she had time before the first candidate came, Oyuna took his file out of the cupboard. She did not like reading files; she thought it right to examine every candidate as if she had never seen him before. But she was used to looking for mistakes, and in a file, too, you found something if you looked long enough.

Fiindcă avea timp înainte să sosească primul candidat, Oyuna a scos din dulap dosarul lui. Nu-i plăcea să citească dosare; considera corect să examineze fiecare candidat de parcă nu l-ar fi văzut niciodată. Dar era obișnuită să caute greșeli, și chiar și într-un dosar găseai ceva dacă te uitai destul de mult.