Lumina din lac

1

1

În octombrie am mers la bunica mea. Ea locuiește într-un sat mic din Alpi, chiar lângă un lac. Satul se numește Seewil. Iarna locuiesc acolo doar două sute de oameni.

In October I went to see my grandmother. She lives in a small village in the Alps, right by a lake. The village is called Seewil. In winter only two hundred people live there.

Bunica mea se numește Vreni. Ea are șaptezeci de ani și a fost profesoară de fizică timp de patruzeci de ani. Ea este deșteaptă și crede doar ce poate să vadă.

My grandmother’s name is Vreni. She is seventy years old and was a physics teacher for forty years. She is clever, and she only believes what she can see.

La telefon mi-a spus: „Jonas, vino te rog. Am nevoie de ajutorul tău. Și adu-ți camera foto.” Nu a vrut să explice mai mult.

On the phone she told me, “Jonas, please come. I need your help. And bring your camera.” She didn’t want to explain more.

Am ajuns seara. Ea a gătit supă și am mâncat în bucătărie. Apoi s-a uitat la ceas. „Este aproape ora unsprezece”, a spus ea. „Vino cu mine la fereastră.”

I arrived in the evening. She had cooked soup, and we ate in the kitchen. Then she looked at the clock. “It’s almost eleven,” she said. “Come with me to the window.”

Afară era totul întunecat. Lacul era negru și liniștit. Apoi am văzut. Adânc sub apă, în mijlocul lacului, era o lumină. Era albastră și a clipit încet.

Outside everything was dark. The lake was black and calm. Then I saw it. Deep under the water, in the middle of the lake, there was a light. It was blue, and it blinked slowly.

„De trei săptămâni”, a spus bunica mea. „În fiecare noapte la ora unsprezece. Iar la ora patru dimineața nu mai este acolo.”

“For three weeks,” my grandmother said. “Every night at eleven. And at four in the morning it’s gone again.”