Liga Roșcaților

Domnul Jabez Wilson

Mr Jabez Wilson

Numele meu este doctorul Watson. Sunt medic și prieten cu Sherlock Holmes. Holmes este detectiv pe strada Baker, la Londra. Oamenii îi aduc problemele lor ciudate, iar eu scriu des despre cazurile lui.

My name is Dr Watson. I am a doctor, and a friend of Sherlock Holmes. Holmes is a detective in Baker Street, in London. People bring him their strange problems, and I often write down his cases.

Într-o zi din toamna anului trecut, am mers să-l văd. Nu era singur. Vorbea cu un domn mai în vârstă și gras, cu fața roșie și cu părul roșu aprins. Am cerut scuze și m-am întors să plec. Dar Holmes m-a tras în cameră și a închis ușa în urma mea.

One day in the autumn of last year, I went to see him. He was not alone. He was talking with a fat, older gentleman with a red face and bright red hair. I said sorry and turned to go. But Holmes pulled me into the room and closed the door behind me.

„Ai venit în cel mai bun moment posibil, dragul meu Watson”, a spus el cu căldură.

“You came at the best possible time, my dear Watson,” he said warmly.

„M-am temut că erai ocupat.”

“I was afraid that you were busy.”

„Sunt. Foarte ocupat.”

“I am. Very busy.”

„Atunci pot să aștept în camera de alături.”

“Then I can wait in the next room.”

„Deloc. Domnule Wilson, acest domn este prietenul meu. El m-a ajutat în multe dintre cele mai bune cazuri ale mele și poate să mă ajute și în al dumneavoastră.”

“Not at all. Mr Wilson, this gentleman is my friend. He helped me in many of my best cases, and he can help me in yours too.”

Domnul cel gras s-a ridicat puțin din scaun și a dat puțin din cap. Ochii lui mici s-au uitat repede la mine, cu o întrebare în ei.

The fat gentleman stood up a little from his chair and gave a small nod. His small eyes looked at me quickly, with a question in them.

„Așază-te pe canapea, Watson”, a spus Holmes. S-a lăsat pe spate în fotoliu și și-a unit vârfurile degetelor. Făcea mereu asta când se gândea intens. „Știu că iubești lucrurile ciudate, dragul meu Watson. Iubești tot ce este în afara zilelor plictisitoare ale vieții normale. De aceea scrii despre micile mele aventuri. În urmă cu câteva zile ți-am spus ceva. Viața reală este mai ciudată decât orice poveste pe care o poate inventa un scriitor. Îți amintești?”

“Sit on the sofa, Watson,” said Holmes. He sat back in his armchair and put the tips of his fingers together. He always did this when he was thinking hard. “I know that you love strange things, my dear Watson. You love everything outside the boring days of normal life. That is why you write about my little adventures. A few days ago I told you something. Real life is stranger than any story that a writer can invent. Do you remember?”

„Da. Și nu am fost de acord cu tine.”

“Yes. And I did not agree with you.”

„Nu ai fost, doctore. Dar o să fii de acord cu mine până la urmă. Ei bine, domnul Jabez Wilson a venit să mă vadă în această dimineață. Povestea lui este una dintre cele mai ciudate pe care le-am auzit vreodată. Este o crimă? Nu știu încă.”

“You did not, Doctor. But you are going to agree with me in the end. Now, Mr Jabez Wilson came to see me this morning. His story is one of the strangest that I have ever heard. Is it a crime? I don’t know yet.”

S-a întors către vizitatorul nostru.

He turned to our visitor.

„Domnule Wilson, vă rog să începeți povestea din nou, de la început. Prietenul meu, doctorul Watson, nu a auzit prima parte.”

“Mr Wilson, please start your story again from the beginning. My friend Dr Watson did not hear the first part.”