Două minute înapoi

1

1

Ceasul a aparținut bunicii mele. Este vechi și greu, din argint. Pe partea din spate sunt două litere: „E. W.”. Bunica mi l-a dat înainte de moartea ei.

The watch belonged to my grandmother. It is old and heavy, made of silver. On the back there are two letters: “E. W.” Grandma gave it to me before her death.

Mă numesc Jonas, am douăzeci și opt de ani și locuiesc în Leipzig. Lucrez într-un birou aproape de gara centrală. Viața mea este liniștită. Poate puțin prea liniștită.

My name is Jonas, I’m twenty-eight and I live in Leipzig. I work in an office near the main station. My life is quiet. Maybe a little too quiet.

Bunica a spus atunci doar o singură propoziție: „Apasă butonul mic doar o dată pe zi”. Am râs. M-am gândit că este obosită și confuză.

Back then Grandma said only one sentence: “Press the little button only once a day.” I laughed. I thought she was tired and confused.

Timp de un an, ceasul a stat într-un sertar. Apoi, celălalt ceas al meu s-a stricat. Așa că am purtat ceasul bunicii.

For a year the watch lay in a drawer. Then my other watch broke. So I wore Grandma’s watch.

A mers mereu exact. Nicio secundă prea devreme, nicio secundă prea târziu. Doar butonul mic de pe lateral a fost o enigmă pentru mine.

It always kept exact time. Not a second too early, not a second too late. Only the little button on the side was a mystery to me.