Un studiu în roșu

Domnul Sherlock Holmes

Mr Sherlock Holmes

Numele meu este John Watson și sunt medic. În 1878 mi-am terminat studiile la Universitatea din Londra. După aceea, m-am pregătit ca medic pentru armată. Un medic militar are grijă de soldații bolnavi și răniți.

My name is John Watson, and I am a doctor. In 1878 I finished my studies at the University of London. After that I trained as a doctor for the army. An army doctor takes care of sick and wounded soldiers.

Grupul meu de soldați era în India în acel timp. Dar înainte să pot ajunge acolo, a început un nou război. Era în Afganistan, o țară cu munți înalți la nord de India. Când nava mea a sosit în Bombay, soldații mei erau deja adânc în munți. Așa că i-am urmat cu alți ofițeri. În cele din urmă i-am găsit în orașul Candahar.

My group of soldiers was in India at that time. But before I could get there, a new war started. It was in Afghanistan, a country of high mountains north of India. When my ship arrived in Bombay, my soldiers were already deep in the mountains. So I followed them with some other officers. At last I found them in the city of Candahar.

Pentru mulți oameni, acel război a adus onoare. Pentru mine a adus doar ghinion. Armata m-a trimis la un alt grup de soldați. Cu ei am luptat în bătălia de la Maiwand. Un glonț m-a lovit în umăr. Mi-a rupt osul și am pierdut mult sânge.

For many men that war brought honour. For me it brought only bad luck. The army sent me to a different group of soldiers. With them I fought at the battle of Maiwand. A bullet hit me in the shoulder. It broke the bone, and I lost a lot of blood.

Inamicul era foarte aproape și nu m-am putut mișca. Dar Murray, servitorul meu curajos, nu m-a părăsit. M-a aruncat pe spatele unui cal și m-a adus în siguranță înapoi la soldații noștri.

The enemy was very near, and I could not move. But Murray, my brave servant, did not leave me. He threw me over the back of a horse and brought me safely back to our soldiers.

După aceea am fost foarte slab și am avut multe dureri. M-au dus, cu mulți alți oameni răniți, la un mare spital militar din Peshawar. Încet, mi-am revenit. Curând am putut să merg prin spital. Dar apoi am făcut o febră rea. Timp de luni de zile, toată lumea s-a gândit: „Watson o să moară.”

After that I was very weak and in a lot of pain. They took me, with many other wounded men, to a big army hospital in Peshawar. Slowly I got better. Soon I could walk round the hospital. But then I got a bad fever. For months everybody thought, “Watson is going to die.”

Nu am murit. Dar eram atât de slab și de subțire încât medicii militari m-au trimis acasă imediat. O lună mai târziu, nava mea a sosit în Portsmouth, în Anglia. Sănătatea mea era distrusă. Guvernul mi-a dat nouă luni să mă fac bine și puțină bani pentru fiecare zi.

I did not die. But I was so thin and so weak that the army doctors sent me home at once. A month later my ship arrived in Portsmouth, in England. My health was ruined. The government gave me nine months to get better, and a little money for each day.

Nu aveam familie în Anglia. Eram liber, dar nu aveam mulți bani. Așa că am mers la Londra, ca atâția oameni singuri fără de lucru. Am luat o cameră într-un hotel mic din Strand, o stradă aglomerată din centrul orașului. Viața mea acolo era goală și plictisitoare, și mi-am cheltuit banii mult prea repede.

I had no family in England. I was free, but I did not have much money. So I went to London, like so many lonely men without work. I took a room in a small hotel in the Strand, a busy street in the city centre. My life there was empty and boring, and I spent my money much too fast.

Curând eram îngrijorat de bani. „Trebuie să aleg”, m-am gândit. „Pot să plec din Londra și să trăiesc ieftin la țară. Sau pot să-mi schimb viața aici.” Voiam să rămân în Londra. Așa că am decis să părăsesc hotelul și să găsesc niște camere mai ieftine, camere într-o casă de închiriat.

Soon I was worried about money. “I must choose,” I thought. “I can leave London and live cheaply in the country. Or I can change my life here.” I wanted to stay in London. So I decided to leave the hotel and find some cheaper rooms, rooms in a house for rent.

În acea zi stăteam la Criterion Bar când cineva m-a atins pe umăr. M-am întors și l-am văzut pe tânărul Stamford. Cu ani în urmă, el a lucrat sub mine ca asistent la Barts, marele spital din Londra. Nu am fost niciodată prieteni apropiați, dar eram singur, iar o față prietenoasă m-a făcut foarte fericit. L-am rugat să ia prânzul cu mine. Am plecat împreună prin străzile aglomerate ale Londrei.

On that same day I was standing at the Criterion Bar when somebody touched my shoulder. I turned round and saw young Stamford. Years before, he worked under me as my assistant at Barts, the big hospital in London. We were never close friends, but I was lonely, and a friendly face made me very happy. I asked him to have lunch with me. We drove off together through the busy London streets.