Fifty Packs of Paper

The postman knew, and I had fourteen days left.

Poștașul știa, iar mie îmi mai rămâneau paisprezece zile.

On Wednesday night I wrote up my notes for Dana. It was what I always did after a good day: everything I knew, in order, so that my editor could see the story growing. I wrote about the box and the vestry and the footprints with the stick. I wrote about the two hands. And I wrote about the postman, who walked the square at dawn and couldn't lie.

Miercuri seara mi-am scris notițele pentru Dana. Asta făceam mereu după o zi bună: tot ce știam, în ordine, ca editoarea mea să vadă cum crește povestea. Am scris despre cutie, despre sacristie și despre urmele de băț. Am scris despre cele două scrisuri. Și am scris despre poștașul care străbătea piața în zori și nu știa să mintă.

"Possible: N. is not one person but two. An old writer, and a younger helper who copies the hand. The answers are delivered by hand, without stamps, before eight. The local postman, Ben Carter, 34, nine years on this round, clearly knows. He may even be the second writer himself. A postman delivering unstamped letters at dawn: that's a picture."

„Posibil: N. nu este o singură persoană, ci două. Un scriitor bătrân și un ajutor mai tânăr, care copiază scrisul. Răspunsurile sunt duse la mână, fără timbru, înainte de opt. Poștașul din cartier, Ben Carter, 34 de ani, de nouă ani pe acest traseu, știe clar. Poate chiar el este al doilea scriitor. Un poștaș care duce scrisori fără timbru în zori: asta e o imagine.”