The Signal-Man

I

I

“HALLOA! Below there!”

„Hei! Jos, acolo!”

When he heard a voice thus calling to him, he was standing at the door of his box, with a flag in his hand, furled round its short pole. One would have thought, considering the nature of the ground, that he could not have doubted from what quarter the voice came; but instead of looking up to where I stood on the top of the steep cutting nearly over his head, he turned himself about, and looked down the Line. There was something remarkable in his manner of doing so, though I could not have said for my life what. But I know it was remarkable enough to attract my notice, even though his figure was foreshortened and shadowed, down in the deep trench, and mine was high above him, so steeped in the glow of an angry sunset, that I had shaded my eyes with my hand before I saw him at all.

Când a auzit glasul acesta strigându-l, stătea în pragul cabinei sale, cu un steag în mână, strâns în jurul tijei lui scurte. Ai fi crezut, având în vedere natura terenului, că nu putea avea nicio îndoială din ce parte venea glasul; dar, în loc să privească în sus, spre locul unde stăteam eu, pe marginea abruptă a șanțului, aproape deasupra capului lui, s-a întors și s-a uitat în josul Liniei. Era ceva ciudat în felul în care a făcut-o, deși nu aș fi putut spune, pe viața mea, ce anume. Dar știu că era destul de ciudat ca să-mi atragă atenția, chiar dacă silueta lui era scurtată și umbrită, jos, în șanțul adânc, iar a mea se afla sus, deasupra lui, atât de scăldată în lumina unui apus mânios, încât îmi pusesem mâna streașină la ochi înainte de a-l zări.