The Town Hall

The big hall of Hollin Bridge town hall had been built in 1887 for a population that had believed, with Victorian confidence, that it would go on growing for ever. It had a high ceiling painted with faded gold stars, tall windows, and a little stage at one end where brass bands had played and couples had been married. It also had a smell of floor polish and old radiators that Ana had come to associate with the winter fair and three hundred rolls.

Sala mare a primăriei din Hollin Bridge fusese construită în 1887 pentru o populație care crezuse, cu o încredere victoriană, că va continua să crească la nesfârșit. Avea un tavan înalt, pictat cu stele aurii șterse, ferestre mari și o mică scenă la un capăt, unde cântaseră fanfare și se căsătoriseră cupluri. Avea, de asemenea, un miros de ceară de podea și calorifere vechi pe care Ana ajunsese să-l asocieze cu târgul de iarnă și trei sute de chifle.

Tonight it held more people than it had held, Priya said, since the night the mill closed. They filled every one of the two hundred folding chairs the caretaker had set out in rows. Then they stood along the walls, and then they stood in the doorway at the back, coats still on, because it had begun to rain and nobody wanted to go home and miss it. Ana recognised half of them from the queue at ten to five. She did not recognise the other half at all.

În seara asta adunase mai mulți oameni decât adunase, spunea Priya, din noaptea în care se închisese moara. Umpleau fiecare dintre cele două sute de scaune pliante pe care îngrijitorul le așezase în rânduri. Apoi stăteau de-a lungul pereților, iar apoi stăteau în pragul ușii din spate, tot cu paltoanele pe ei, fiindcă începuse să plouă și nimeni nu voia să plece acasă și să rateze momentul. Ana a recunoscut jumătate dintre ei de la coada de la cinci fără zece. Pe cealaltă jumătate nu o recunoștea deloc.

On the stage, at a long table covered with green cloth, sat the five members of the planning committee, with name cards in front of them and the faintly hunted look of people who had expected an evening about car parks. In the middle sat the chair, a small, precise woman in her sixties called Councillor Hale, with silver half-moon glasses and a gavel she clearly intended to use.

Pe scenă, la o masă lungă acoperită cu o pânză verde, stăteau cei cinci membri ai comisiei de urbanism, cu plăcuțe cu nume în față și cu aerul ușor hăituit al unor oameni care se așteptaseră la o seară despre parcări. La mijloc stătea președinta, o femeie mărunțică și precisă, de vreo șaizeci de ani, pe nume consiliera Hale, cu ochelari argintii semilună și un ciocănel pe care intenționa în mod vădit să-l folosească.