No Words

The words were all still there. That was the joke of it, if it was a joke, and Walter Bell had never been much good at jokes. Bread, oven, flour, Mary, son. He could see them, the way you can see loaves through the glass of an oven door, risen and golden and ready. But when he reached for them, his hand closed on air.

Toate cuvintele erau încă acolo. Asta era ironia sorții, dacă era o glumă, iar Walter Bell nu se pricepuse niciodată prea bine la glume. Pâine, cuptor, făină, Mary, fiu. Le putea vedea, așa cum vezi pâinile prin geamul ușii de la cuptor, crescute, aurii și gata. Dar când întindea mâna după ele, degetele i se strângeau în gol.

No, not his hand. His hand was something else now. His right hand lay on the blanket like a parcel somebody had left there by mistake, heavy and not quite his. For two years it had shaken so badly that he could not cut butter; now it did not shake at all, and he would have given anything, the bakery, the house, the last fifteen years, to feel it tremble again.

Nu, nu mâna lui. Mâna lui devenise altceva acum. Mâna dreaptă zăcea pe pătură ca un pachet pe care cineva îl lăsase acolo din greșeală, grea și nu chiar a lui. Timp de doi ani îi tremurase atât de tare încât nu putea tăia untul; acum nu mai tremura deloc și ar fi dat orice, brutăria, casa, ultimii cincisprezece ani, numai s-o simtă tremurând din nou.

Time did not behave properly in this place. There was the window, and beyond the window a car park, and beyond the car park the hills where Mary had liked to walk on Sundays before the shop took all their Sundays away. Sometimes the light in the window was white, and sometimes it was orange from the street lamps, and he could not always remember how it had got from one to the other.

Timpul nu se comporta cum trebuie în locul acesta. Era fereastra, și dincolo de fereastră o parcare, și dincolo de parcare dealurile pe unde îi plăcuse lui Mary să se plimbe duminica înainte ca prăvălia să le răpească toate duminicile. Uneori, lumina din fereastră era albă, alteori era portocalie de la felinarele de pe stradă, și nu-și putea aminti întotdeauna cum trecuse de la una la cealaltă.