Drawing Boats

Ana looked at him for a long time. The river moved past them, black and quiet. She thought about Jess on the train to Leeds, singing four lines of a song she did not know the end of. She thought about Daniel saying it isn’t your story. Then she thought about a father who had never once talked to his daughter, standing two kilometres away from her for two months.

Ana s-a uitat la el mult timp. Râul trecea pe lângă ei, negru și liniștit. S-a gândit la Jess în trenul spre Leeds, cântând patru versuri dintr-un cântec al cărui sfârșit nu-l știa. S-a gândit la Daniel când a spus că nu este povestea ei. Apoi s-a gândit la un tată care nu a vorbit nici măcar o dată cu fiica lui, stând la doi kilometri de ea timp de două luni.

“Once,” she said at last. “I’ll tell her about the boats. I won’t lie about anything else. If she asks me a direct question, I’ll answer it. Do you understand?”

„O singură dată”, a spus ea în cele din urmă. „O să-i povestesc despre bărci. Nu o să mint despre nimic altceva. Dacă îmi pune o întrebare directă, o să-i răspund. Înțelegi?”

“I understand,” Michael said. He looked very tired, and very grateful, and a little afraid. “Thank you, Ana.” She did not answer. She went back into the kitchen and shut the door, and she did not feel that she had done a good thing. She only felt that she had done something.

„Înțeleg”, a spus Michael. Părea foarte obosit, foarte recunoscător și puțin speriat. „Îți mulțumesc, Ana.” Ea nu a răspuns. S-a întors în bucătărie și a închis ușa, și nu a simțit că a făcut un lucru bun. A simțit doar că a făcut ceva.