Over the Step

Michael Bell had spent fifteen years making sure that nobody in a room ever looked at him for long, and now two hundred people had stood up and clapped at him, and he did not know where to put his hands. He had put them over his face, in the end, because it was the only place he could think of. When he took them away, the hall was sitting down again, and the small woman with the half-moon glasses was asking the committee who was in favour.

Michael Bell petrecuse cincisprezece ani asigurându-se că nimeni dintr-o încăpere nu se uita la el prea mult timp, iar acum două sute de oameni se ridicaseră în picioare și îl aplaudau, iar el nu știa unde să-și pună mâinile. Până la urmă și le pusese peste față, fiindcă era singurul loc la care se putuse gândi. Când le-a luat, sala se așeza din nou, iar femeia mărunțică cu ochelari în formă de semilună întreba comisia cine era pentru.

One hand went up on the stage. It belonged to a heavy man at the end of the table whose name card said Cllr R. Booth and who looked, Michael thought, like someone voting for his own peace and quiet rather than for flats. It went up slowly, and then, as the man seemed to become aware of two hundred pairs of eyes, it came down again halfway and stayed there, uncertain, like a bird that could not decide where to land.

O singură mână s-a ridicat pe scenă. Îi aparținea unui bărbat corpolent de la capătul mesei, pe a cărui plăcuță scria consilierul R. Booth și care părea, gândea Michael, genul de om care votează mai degrabă pentru propria lui liniște decât pentru apartamente. S-a ridicat încet, iar apoi, pe măsură ce bărbatul părea să devină conștient de cele două sute de perechi de ochi, a coborât la jumătate și a rămas acolo, nehotărâtă, ca o pasăre care nu se putea decide unde să se așeze.

“Councillor Booth, are you in favour or not?” said Councillor Hale.

„Domnule consilier Booth, sunteți pentru sau nu?”, a spus consiliera Hale.