Red Paint

For a moment nobody answered. Ana stood behind the counter with a paper bag in her hand and felt her face go hot. It was Walter who spoke, from the kitchen doorway, in the flat, steady voice he used for customers who complained about the price of bread.

Pentru o clipă, nimeni nu a răspuns. Ana a stat în spatele tejghelei cu o pungă de hârtie în mână și a simțit că i se încălzește fața. Walter a fost cel care a vorbit, din ușa bucătăriei, pe tonul plat și calm pe care îl folosea pentru clienții care se plângeau de prețul pâinii.

“She’s working,” he said. “I asked her to come back. We had forty rolls last night, Jess, and half of them looked like they had been sat on. I need a baker. She’s the best one I’ve had.”

„Ea lucrează”, a spus el. „Am rugat-o să se întoarcă. Am avut patruzeci de chifle aseară, Jess, și jumătate arătau de parcă se așezase cineva pe ele. Am nevoie de un brutar. E cel mai bun pe care l-am avut.”

Jess looked at him as if he had started speaking a foreign language. “Four days ago you threw her out for lying to us. Now she’s back behind the counter with your keys. Did I miss something?” She waited. Nobody said anything. Walter looked at the floor, and Ana understood that he had not yet found a single one of the words he had promised to find.

Jess s-a uitat la el de parcă ar fi început să vorbească o limbă străină. „Acum patru zile ai dat-o afară pentru că ne-a mințit. Acum e din nou în spatele tejghelei, cu cheile tale. Am ratat eu ceva?” A așteptat. Nimeni nu a spus nimic. Walter s-a uitat la podea, iar Ana a înțeles că el nu găsise încă niciunul dintre cuvintele pe care promisese să le găsească.