The Problem of Cell 13

I

I

Practically all those letters remaining in the alphabet after Augustus S. F. X. Van Dusen was named were afterward acquired by that gentleman in the course of a brilliant scientific career, and, being honorably acquired, were tacked on to the other end. His name, therefore, taken with all that belonged to it, was a wonderfully imposing structure. He was a Ph.D., an LL.D., an F.R.S., an M.D., and an M.D.S. He was also some other things—just what he himself couldn’t say—through recognition of his ability by various foreign educational and scientific institutions.

Aproape toate literele rămase în alfabet după ce Augustus S. F. X. Van Dusen a primit acest nume au fost dobândite mai târziu de domnul în cauză, în cursul unei strălucite cariere științifice și, fiind câștigate cinstit, au fost adăugate la celălalt capăt. Numele lui, luat împreună cu tot ce îi aparținea, era deci o construcție uimitor de impunătoare. Era doctor în filozofie, doctor în drept, membru al Societății Regale, doctor în medicină și doctor în chirurgie dentară. Mai era și alte lucruri – nici el nu putea spune exact care – prin recunoașterea meritelor sale de către diverse instituții științifice și de învățământ din străinătate.

In appearance he was no less striking than in nomenclature. He was slender with the droop of the student in his thin shoulders and the pallor of a close, sedentary life on his clean-shaven face. His eyes wore a perpetual, forbidding squint—the squint of a man who studies little things—and when they could be seen at all through his thick spectacles, were mere slits of watery blue. But above his eyes was his most striking feature. This was a tall, broad brow, almost abnormal in height and width, crowned by a heavy shock of bushy, yellow hair. All these things conspired to give him a peculiar, almost grotesque, personality.

La înfățișare nu era mai puțin remarcabil decât prin nume. Era slab, cu aplecarea studentului în umerii subțiri și cu paloarea unei vieți retrase și sedentare pe fața bine bărbierită. Ochii lui aveau mereu o privire încruntată, de om care studiază lucruri mărunte, iar când se puteau vedea prin ochelarii groși, erau doar niște fante de un albastru apos. Dar deasupra ochilor se afla trăsătura lui cea mai izbitoare: o frunte înaltă și lată, aproape anormală ca înălțime și lățime, încununată de o claie deasă de păr galben și zburlit. Toate acestea se uneau ca să-i dea o personalitate ciudată, aproape grotescă.